Mitindul organizat de PSD ieri seară a adunat sute de mii de participanți din toate colțurile țării. La scurt după încheierea mitingului, Piața Victoriei a rămas plină de gunoaie.
În această dimineață, Primăria Capitalei a venit cu precizări legate de modul în care a fost curățat perimetrul.
Primăria Capitalei a anunţat că, în mai puţin de o oră de la încheierea mitingului PSD, 100 de muncitori au curăţat Piaţa Victoriei. Tot în comunicat se arată că şi alte zone ale Bucureştiului unde au avut loc evenimente în cursul zilei de sâmbătă au fost curățate.
„Imediat după finalizarea manifestării publice care a avut loc seara trecută în Piaţă Victoriei şi la care au participat sute de mii de persoane, operatorii de salubrizare, angajaţi de organizatori, au intervenit prompt pentru salubrizarea zonei.
Astfel, în mai puţin de o oră, 100 de muncitori cu 10 utilaje (curăţătoare, cisterne spălat, utilaje pentru încărcarea şi transportul deşeurilor) au salubrizat întreg perimetrul în care s-a desfăşurat evenimentul”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Primăria Bucureşti.
PMB a precizat că la toate manifestările publice, adunări, festivaluri, concerte, organizatorii au obligaţia, prin protocoalele încheiate cu Primăria Municipiului Bucureşti, să asigure salubrizarea zonelor unde au avut loc evenimentele.
Gabriela Firea a deschis seria discursurilor din Piața Victoriei și a fost urmată la scurt timp de Liviu Pleșoianu. Pe scenă la cel mai mare miting PSD din ultimii ani au urcat Tăriceanu, Dăncilă și Dragnea printre alții.
„Am ajuns să luptăm pentru libertate şi vreau încă de la început să lămurim nişte, lucruri, pentru că s-au spus foarte multe neadevăruri.
Aţi venit de bună voie la Bucureşti? Aţi venit cu japca la Bucureşti? V-a obligat cineva? Bine aţi venit de bună voie la Bucureşti.
Această piaţă nu mai trebuie să fie confiscată de oameni plătiţi, cu interese străine ţării noastre. Această piaţă, a victoriei, trebuie să fie a tuturor românilor liberi.
Citește și Primii manifestanți pentru Marșul Normalității au ajuns în Piața Victoriei
Noi vrem dreptate, nu putem trăi cu dictatura minorităţii! Votul românilor este sfânt şi trebuie respectat!”, a spus Gabriela Firea în fața sutelor de mii de manifestanți.
Acest site foloseste cookies.
Read More