Connect with us
Mobilizare de forțe pentru minivacanța de Ziua Națională. Peste 23.000 de angajați MAI vor fi la datorie și vor menține ordinea...

Știri

Mobilizare de forțe pentru minivacanța de Ziua Națională

Mobilizare de forțe pentru minivacanța de Ziua Națională. Peste 23.000 angajaţi ai MAI vor fi mobilizaţi pentru minivacanţa de Ziua Naţională.

În perioada 30 noiembrie-4 decembrie, la nivel naţional, MAI a mobilizat zilnic peste 23.000 de poliţişti, pompieri şi jandarmi. O atenţie deosebită fiind acordată manifestărilor care vor avea loc de Ziua Naţională a României.

Polițiștii, la datorie de Ziua Națională

‘O atenție deosebită va fi acordată manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a României, când vor fi organizate 257 de evenimente publice în 204 localități din țară. Este preconizată participarea a aproximativ 255.000 de persoane. Astfel, peste 7.200 de jandarmi vor fi la datorie pentru menținerea ordinii și siguranței publice la manifestările organizate în următoarele zile.

Aproximativ 8.400 de polițiști vor acționa în fiecare zi pentru prevenirea și descurajarea faptelor ilegale. Însă și pentru asigurarea fluenței traficului rutier atât în localități, cât și pe drumurile care converg către zone turistice, inclusiv către stațiunile montane de pe Valea Prahovei.

Aproximativ 5.000 pompieri vor acorda o atenție sporită zonelor de desfășurare a activităților organizate în spațiul public unde se preconizează prezența unui număr mare de persoane.

Efectivele IGSU vor fi pregătite să intervină rapid și în cazul apariției unor situații de urgență cauzate de condițiile meteorologice”. Se arată într-un comunicat de presă transmis de MAI.

Inspectoratul General de Aviație poate interveni în aceste zile cu 5 aeronave SMURD pentru transportul persoanelor cu urgențe medicale. Totodată, 4 elicoptere sunt pregătite să ofere sprijin aerian celorlalte structurile operative ale MAI. Este vorba inclusiv pentru misiunile de monitorizare și fluidizare a traficului rutier, precizează instituţia.

În plus, 2.850 de polițiști de frontieră vor fi prezenți în cele 64 de puncte de trecere a frontierei de stat. Totul pentru efectuarea unui control operativ al documentelor și asigurarea fluenței tranzitului de persoane și autovehicule.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top