A murit Lorin Fortuna. Una dintre figurile emblematice ale Revoluţiei din 1989 s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani. El suferea de ulcer perforat. Lorin Fortuna a murit la Spitalul Județean din Timișoara.
Lorin Fortuna este omul care a înfiinţat, pe 20 decembrie 1989, Frontul Democratic Român, în balconul Operei din Timişoara. El a ajuns la Spitalull Județean din Timișoara pe 21 noiembrie. Medicii i-au pus diagnosticul de ulcer perforat.
Medicii l-au operat de urgență, însă starea sa de sănătate s-a înrăutățit. Din nefericire, el a intrat în comă. Astăzi, medicii au constatat decesul.
Lorin Fortuna s-a născut în 7 mai 1948, la Rădăuţi. A absolvit în 1972 Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, fiind repartizat, după absolvire, la Centru Teritorial de Calcul Electronic din Timişoara. Tot aici el şi-a început activitatea de informatician.
Din 1976 s-a transferat la Facultatea de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic Timişoara, iar apoi, după înfiinţarea unei noi facultăţi, la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii.
La momentul declanşării evenimentelor de la Timişoara din decembrie 1989 era şef de lucrări.
Lorin Fortuna este omul care a citit primele revendicări ale revoluţionarilor, „Proclamaţia Timişoarei ca oraş liber de totalitarism”, din balconul Operei, în 20 decembrie 1989, relatează adevarul.ro
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
Fără Lorin Fortuna, eram şi azi o Kimirsenie sau o Cubă. Măcar Timişoara ar trebui să intre în doliu, Ţara e prea neinformată să i se ceară minuni. Lorin Fortuna a folosit genial balconul Operei în Revoluţie: a organizat masele pe întreprinderi, lipsindu-i pe bolşevici de posibilitatea de a-şi infiltra securiştii. Totodată, a dat în permanenţă impresia că toată România se ridică. Dacă erai timişorean cu rude în Vaslui, îţi dădea microfonul precizând că şi Moldova e cu noi! În fine, era tânăr şi frumos, cu luciri mistice în ochii albaştri, exact ce-i trebuia să fascineze mulţimile. România a suferit o grea pierdere şi e tot atât puţin conştientă precât la Cedarea Basarabiei 2016. Altminteri, şi Avram Iancu a clacat în deziluziile de după revoluţia paşoptistă.