Connect with us
Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a ajuns la DNA. Acesta a declarat că nu știe de ce a fost chemat și că nu ar avea legătură cu corupția.

Știri

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, la DNA. Ce acuzații i se aduc

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, s-a prezentat la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupție. La intrarea în sediul DNA, acesta a declarat că nu știe de ce a fost chemat, dar a dat asigurări că nu are „nicio treabă cu corupția”.

Update, ora 12.51: Nicolae Robu şi fost edil al oraşului Timișoara, Gheorghe Ciuhandu, sunt acuzaţi de procurorii DNA că au deposedat ilegal statul de 900 de imobile aflate în centrul vechi al Timişoarei, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 40 de milioane de euro, au declarat surse judiciare, pentru News.ro.

„Nu știu să vă spun nimic, dar vă garantez că nu am nicio treabă cu corupția, asta vă pot garanta. Nu știu nimic, am primit telefonic (citația — n.r.). Nu am emoții pentru că nu am nicio legătură nici cu corupția, nici cu traficul de influență. Am primit un telefon să fiu la ora 10,30”, a spus Nicolae Robu.

Ce a spus Nicolae Robu înainte de a intra la DNA

Întrebat dacă e vorba de un dosar de mită sau de trafic de influenţă, primarul Timişoarei a răspuns: „Nu ştiu despre ce e vorba. Nu mi-au spus. Nu am emoţii pentru că nu am nicio legătura cu corupţia, cu traficul de influenţă”.

Robu a precizat că va face mai multe declaraţii la ieşire.

„Când ies, fără probleme, că nu am ce să vă spun. E chemat şi primarul Ciuhandu şi…”, a mai spus Nicolae Robu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top