Connect with us
Noi audieri au loc în dosarul Microsoft. Fostul manager al companiei, Siviu Hotăran, s-a prezentat luni dimineața în fața procurorilor anticorupție.

Știri

Noi audieri în dosarul Microsoft 2. Silviu Hotăran și Alexandru Athanasiu, la DNA

Noi audieri au loc luni în dosarul Microsoft 2. La sediul Direcției Naționale Anticorupție s-a prezentat fostul manager al companiei, Silviu Hotăran, dar și fostul ministru Alexandru Athanasiu.

Update, ora 15.00: Dosarul Microsoft 2: Artopolescu, Florică și Hotăran, sub control judiciar

Update, ora 13.51: Alexandru Athanasiu a fost și el pus sub acuzare, pentru abuz în serviciu. La DNA s-a prezentat și Claudiu Florică.

Update, ora 12.09: Fostul ministru al Educației Alexandru Athanasiu s-a prezentat și el la DNA. Accesta a declarat că nu a luat șpagă, și că „viața îți oferă foarte multe suprize”, dar el știe că este „absolut curat”.

Stire initiala

Hotăran Acesta a susținut în fața jurnaliștilor că nu a primit și că nu a dat șpagă niciodată. Alte audieri vor avea loc astăzi la DNA. Potrivit informațiilor furnizate de televizunile de știri, se pare că este vorba despre un dosar disjuns din cel principal, respectiv „Microsoft 1”.

Silviu Hotăran a fost pus sub acuzare, conform unor surse judiciare citate de agențiile de presă. Aceeași decizie s-a luat și în cazul lui Ovidiu Artopolescu, fost general manager la Microsoft.  La DNA urmează să se prezinte și Claudiu Florică, fostul şef al companiei Fujitsu în România.

Citește și: Pedepse majorate pentru Cocoș, Sandu, Dumitru și Gh. Ștefan

Dosarul Microsoft. Pedepsele definitive ale inculpaților

La începutul lunii octombrie, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat pedepsele definitive în dosarul Microsoft.

Fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare , după ce inițial primise 2 ani cu executare.

De asemenea, 0mul de afaceri Dorin Cocoș a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare. În prima instanță a luat 2 ani cu executare.

Fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare. În primă instanță el a primit 3 ani cu executare.

Omul de afaceri Nicolae Dumitru a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare (1 an și 6 luni închisoare cu suspendare — în primă instanță).

Totodată, Înalta Curte a decis și confiscarea sumei de 9 milioane de euro de la omul de afaceri Dorin Cocoș (3.700.000 euro — în primă instanță).

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de firmă în considerarea Guvernului României și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top