Casa Regală a României a transmis un mesaj cu ocazia celebrării Sfinților Mihail și Gavril.
„Astăzi, 8 noiembrie 2017, marea sărbătoare a Sfinților Mihail și Gavriil îl găsește pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferință, la reședința din Elveția, înconjurat de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
De asemenea, la reședință se află angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mânăstirile din România care îl asistă pe Rege neîncetat.
Nu va exista niciun eveniment organizat la reședință, astăzi, cu ocazia marii sărbători.
Aseară, un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a venit la reședinţa din Elveția pentru a da Majestății Sale Sfânta Împărtășanie, în prezența Principesei Moștenitoare.
În tradiția regală românească, 8 noiembrie este ziua în care Majestata Sa Regele își serba public atât ziua de naștere, cât și ziua onomastică.
La Palatul Elisabeta, după anul 2001, Regele Mihai a găzduit de 8 noiembrie evenimentul „Porți deschise”, la care toți românii care doreau să-i ureze la mulți ani erau bineveniți. Ultimele două ocazii în care Regele a apărut la balconul Palatului Elisabeta de ziua onomastică au fost în zilele de 8 noiembrie 2013 și 19 noiembrie 2014.
Principesa Moștenitoare Margareta mulțumește tuturor celor care au trimis în ultimele două zile atât de multe mesaje de iubire, de admirație și de încurajare pentru Majestatea Sa!
Familia Regală urează tuturor celor care poartă numele Sfinților Mihail și Gavriil pace sufletească, bucurii și împliniri!”,
se arată în comunicatul emis de Casa Regală.
Fiica cea mare a Majestății Sale, principesa Margareta, este în Elveția alături de tatăl sau. După discuțiile cu medicii elvețieni, va fi anunțat cel mai probabil tratamentul și eventual noul diagnostic, în cursul zilei de miercuri.
Noul comunicat este așteptat după discuțiile dintre fiica cea mare a monarhului, principesa Margareta și medicii din Elveția, cu privire la noul diagnostic și tratamentul necesar.
Citeşte şi Din păcate, vești proaste despre Regele Mihai. Principesa Margareta a plecat de urgență în Elveția
Familia Regală a anunțat, luni, printr-un comunicat, că starea de sănătate a Regelui Mihai s-a agravat. A fost pentru prima oară când nu s-a mai vorbit despre o stare de sănătate stabilă, după un an şi jumătate de la diagnosticarea fostului monarh al României cu o boală gravă.
“Starea Regelui Mihai s-a agravat, iar Majestatea Sa prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei.”
Majestatea Sa, Regele Mihai, se afla la reşedinţa sa din Aubonne, la 23 de km de Lausanne. Dacă starea s-a înrăutăţit, aşa cum spune comunicatul Case Regale, cel mai probabil Regele va fi internat la Spitalul Universitar din Lausanne, considerat cel mai bun spital din Elveţia.
După anunţul făcut, pe pagina familiei regale au curs zeci de mesaje de încurajare. Casa Regală a mai trimis astfel de buletine medicale şi în urmă cu nouă decenii, atunci când Regele Ferdinand a fost ţintuit la pat.
Citeşte şi Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil. Urări de “la mulți ani” pentru cei dragi
Acest articol a fost actualizat la: 2017-11-08T09:53:41+02:00 9:53
Acest site foloseste cookies.
Read More