Administraţia Prezidenţială precizează că, în prezent, Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării face diligenţele necesare pentru obţinerea acordului individual al membrilor CSAT în vederea emiterii unei hotărâri privind propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018.
„Ca urmare a scrisorii ministrului Finanţelor Publice, transmisă Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 14 august, referitoare la propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018,
Secretariatul CSAT a transmis documentul pentru analiză şi punct de vedere, până la data de 17 august, instituţiilor direct vizate de rectificarea bugetară, respectiv:
Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
În prezent, Secretariatul CSAT întreprinde diligenţele necesare în vederea obţinerii acordului individual al membrilor Consiliului pentru emiterea unei hotărâri de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării referitoare la propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018″, arată Administraţia Prezidenţială.
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, anunţase anterior că Guvernul ar putea iniţia convocarea CSAT pentru a discuta pe marginea unui aviz privind rectificarea bugetară.
„Am avut o discuţie telefonică cu cei de la CSAT şi au spus că ne comunică astăzi dacă facem sau nu CSAT.
Am întrebat care e stadiul fie convocării CSAT-ului, fie al iniţierii procedurii scrise, pentru că se poate obţine avizul, ştiţi foarte bine şi printr-o procedură scrisă.
Urma să primesc astăzi un punct de vedere, la acest moment nu am un punct de vedere de la CSAT, dacă s-a convocat sau dacă s-a iniţiat o astfel de procedură.
Dacă, la birou, vedem astăzi că sunt toate elementele întrunite facem CSAT-ul. Dacă nu, o să solicităm noi ca şi Guvern acest lucru conform legii, o treime poate să convoace, ştiţi foarte bine.
Astăzi, dacă nu avem un răspuns clar din partea Secretariatului CSAT pentru un astfel de aviz vom solicita convocarea CSAT-ului de la nivel de Guvern”, a precizat Eugen Teodorovici, la Parlament.
„Din punctul meu vedere este posibil să nu luăm acest aviz, pentru că nu scrie nicăieri în lege că este obligatoriu. S-a mers pe o cutumă trecută şi s-a cerut un astfel de aviz, dar pe viitor, sper, anul viitor, sper, să nu mai avem acest aviz de la CSAT.
Nu scrie nicăieri în lege că este obligatoriu un aviz de la CSAT. În 2015, îmi aduc aminte că am făcut astfel de rectificări bugetare şi nu a fost nevoie de niciun fel de aviz al CSAT-ului la acea vreme”, a adăugat el.
Ministrul a precizat că rectificarea bugetară ar urma să se decidă, cel târziu, săptămâna viitoare.
Întrebat dacă s-a înţeles cu cei de la Administraţia Prezidenţială privind rectificarea bugetului instituţiei, Teodorovici a spus: „Este forma pe care o aveţi pe site (site-ul MFP – n.r.), forma cu care intrăm în Guvern. (…) Situaţia este cea pe care o ştiţi de pe site-ul Ministerului de Finanţe, nu am primit niciun alt argument în plus faţă de ceea ce s-a trimis la MFP pentru a ne convinge în a creşte sau a schimba situaţia de pe site”.
Teodorovici a menţionat că a avut o discuţie cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe chestiuni legate de „administraţie, buget” şi în „linii mari” despre rectificarea bugetară.
„Chestiuni – să zic aşa generale – nu am avut aşa mult timp de discuţii, aţi văzut că sunt mai mulţi colegi care sunt la domnia sa la cabinet, deci au fost chestiuni simple, punctuale, şi nu foarte mult timp alocat.
Am venit din proprie iniţiativă. Este o discuţie efectiv pe anumite subiecte, să zic aşa, principale, aflate pe agenda acelor ministere”, a explicat ministrul.
În biroul şefului Camerei Deputaţilor s-au mai aflat, printre alţii, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi cel al Apărării, Mihai Fifor.
Citește și: Inițiativa Fără Penali în funcții publice a adunat un milion de semnături
Acest site foloseste cookies.
Read More