Noi probe la Evaluarea Națională, propusă de Ministrul Educației. Ce materii vor fi introduse

29.06.2018
Noi probe la Evaluarea Națională, propusă de Ministrul Educației. Ce materii vor fi introduse

Ministrul Educaţiei Valentin Popa a declarat că vrea să schimbe procedura de desfăşurare a Evaluării Naţionale la sfârşitul ciclului gimnazial.

Concret, oficialul a afirmat că elevii care anul acesta au terminat clasa a V-a vor susţine la sfârşitul gimnaziului Evaluarea Naţională şi la o limbă străină, la informatică, la competenţe civice şi sociale, cât şi la ştiinţe, după cum prevede Legea Educaţiei din 2011.

Ministerul Educaţiei a transmis pentru Hotnews.ro că începând cu generaţia de elevi care a terminat clasa a V-a în anul şcolar 2017 – 2018 Evaluarea Naţională va fi susţinută în acord cu prevederile din Legea Educaţiei.

Citește și: Rezultate Evaluarea Naţională 2018. Când se afișează rezultatele

Concret, cadrul legislativ în vigoare prevede că: La finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, se realizează o evaluare naţională obligatorie a tuturor absolvenţilor.

Citește și: Update: Rezultate finale Evaluare Națională 2018 pe edu.ro: Note după contestații

Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaţionale. Evaluarea se realizează prin următoarele probe:

a) o probă scrisă la limba şi literatura română;
b) o probă scrisă la limba maternă;
c) o probă scrisă transdisciplinară la matematică şi ştiinţe;
d) o probă scrisă la o limbă de circulaţie internaţională; e) o probă practică de utilizare a calculatorului, susţinută în timpul anului; f) o probă orală transdisciplinară de evaluare a competenţelor civice şi sociale, susţinută în timpul anului.

Ce spune Ministerul despre introducerea tezelor unice la clasele a VII-a și a VIII-a

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, a declarat în urmă cu o săptămână că Ministerul Educaţiei vrea să introducă teze unice la clasele a VII-a şi a VIII-a, care să înlocuiască media de gimnaziu şi să conteze 20% în media de admitere la liceu.

Reprezentanții Ministerului Educației Naționale au fost întrebați dacă au în vedere introducerea de teze unice la clasele a VII-a și a VIII-a, așa cum spusese președintele Federației Asociațiilor de Părinți după o întâlnire cu conducerea Ministerului Educației.

„În acest moment, Ministerul Educației Naționale nu are un proiect pentru modificarea admiterii la liceu pentru anul viitor”.