Știri

O comisie din partea CNAIR va ancheta felul în care s-a intervenit pe A2. Decizia vine după accidentele în lanț de azi

O comisie din partea CNAIR va ancheta felul în care angajaţii săi au intervenit pe A2. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a luat această decizie în urma accidentelor în lanț de azi. Compania vrea să vadă modul în care au intervenit angajații săi. Însă, reprezentanții CNAIR spun că nu au primit nicio atenționare de polei de la Administraţia Naţională de Meteorologie.

„Precizăm că, în urma evenimentelor din această dimineaţă, la nivelul CNAIR Central s-a constituit o Comisie care va cerceta şi va stabili modul în care s-a intervenit şi s-a acţionat pe autostrada A2. Comisia va cerceta modul în care s-a intervenit, dacă au fost respectate procedurile prevăzute în normativele în vigoare. În cazul în care Comisia va constata deficienţe, vor fi aplicate sancţiuni în consecinţă”, a precizat compania de stat.

CNAIR a ţinut să precizeze că nu a primit o atenţionare de polei de la ANM. Asta în condiţiile în care, de la finalul lunii octombrie, are un contract în vigoare pentru servicii de meteorologie pentru iarna 2016 – 2017 cu ANM.

Miercuri dimineaţă au avut loc accidente în lanţ, în care au fost implicate 17 autovehicule, pe autostrada Bucureşti – Constanţa, din cauza poleiului. Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, 22 de persoane au fost rănite, patru fiind transportate la spital. Una dintre ele este cel mai grav și a fost dusă cu elicopterul la un spital în București.

Un accident în lanţ a avut loc miercuri dimineaţă, pe A2 la ieşirea către centura Capitalei. Alte două accidente au avut loc pe autostrada Bucureşti – Constanţa, la km 10 şi la km. 54.

Conform Centrului Infotrafic, accidentele s-au produs „din cauza neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil acoperit cu polei”.

Citește și: Bilanț victime accident A2: 60 de victime, 41 transportate la Bucureşti şi 4 morți

Citește și: Grav accident pe A2. Fostul şef al CNADNR: „Compania e nepregătită. Vor fi victime şi la iarnă”

În urmă cu 10 zile, pe A2 a avut loc un accident în lanţ, în care au fost implicate 30 de vehicule, peste 50 de persoane ajungând la spital.

Acest articol a fost actualizat la: 16 noiembrie 2016 12:23

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu