Scene de groază îmn sectorul 5 al Capitalei. Totul după ce o femeie și-a pus capăt zilelor într-un mod brutal. O femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani a murit după ce, luni, s-a aruncat de la etajul șapte al unui bloc situat pe Calea Ferentari din București.
În această cauză a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, informează Poliția Capitalei.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, după ce o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani s-a aruncat, luni, de la etajul șapte al unui bloc situat pe Calea Ferentari din Capitală.
Potrivit Poliției Capitalei, femeia a decedat în urma impactului cu solul, la fața locului deplasându-se polițiștii de la Serviciul Omoruri, scrie Mediafax.
Sursa citată a mai precizat că, până în prezent, nu se cunosc detalii privind motivul pentru care femeia ar fi făcut acest gest.
O planetă mai caldă poate contribui la creşterea ratei sinuciderilor cu zeci de mii de noi cazuri înregistrate până în anul 2050 doar în Statele Unite şi Mexic dacă fenomenul de încălzire globală nu este stopat, conform unui studiu publicat luni, citat de Thomson Reuters Foundation.
Cercetătorii au analizat date referitoare la temperatura din ultimele decenii pe care le-au comparat cu rata sinuciderilor din statele americane şi din oraşele mexicane, unele dintre aceste informaţii datând din anii ’60.
„Cu siguranţă, temperaturile mai ridicate nu reprezintă singurul şi nici cel mai important factor de risc pentru sinucideri”, precizează într-un comunicat de presă unul dintre autorii studiului, Marshall Burke, economist la Universitatea Stanford şi profesor asistent în ştiinţe ale mediului.
„Însă, descoperirea noastră sugerează că încălzirea poate avea un impact surprinzător de mare asupra riscului de sinucidere, iar acest lucru este important atât pentru înţelegerea sănătăţii mintale cât şi pentru a şti la ce ne putem aştepta pe măsură ce temperaturile continuă să crească”, a adăugat el.
Potrivit analizei oamenilor de ştiinţă, o creştere a temperaturii medii lunare cu 1 grad Celsius a condus la o înmulţire cu 0,7% a ratei sinuciderilor în Statele Unite şi cu 2,1% în Mexic.
Studiul, publicat în jurnalul Nature Climate Change, a analizat de asemenea limbajul utilizat în peste o jumătate de miliard de mesaje publicate pe Twitter şi a descoperit că rata sinuciderilor şi a textelor depresive a crescut în timpul perioadelor caniculare.
Potrivit estimărilor cercetării, dacă încălzirea globală nu este stopată până în anul 2050, numai în cele două ţări s-ar putea înregistra cel puţin 21.000 de cazuri noi de sinucidere.
Rata sinuciderilor a crescut în fiecare dintre statele americane din 1999 până în 2016, în mai mult de jumătate din ţară numărul cazurilor înregistrate crescând cu peste 30%, conform unui raport publicat în iunie de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.
Acest site foloseste cookies.
Read More