Connect with us

Știri

Crimă îngrozitoare în Lisa, județul Brașov! O femeie și-a ucis copilul nou-născut

O mamă din Braşov este acuzată că şi-a ucis pruncul nou născut. Micuţul a fost găsit îngropat în grădină, iar acum femeia e cercetată pentru pruncucidere. Pentru fapta sa, femeia ar putea primi între 1 și cinci ani de închisoare cu executare.

Femeia din comuna Lisa, judeţul Braşov este suspectată că şi-a ucis copilul nou-născut. Cadavrul a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală, iar poliţiştii au deschis dosar penal de cercetare pentru pruncucidere.

„La nivelul IPJ Braşov este înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la o posibilă ucidere a nou-născutului de către mama sa, o femeie în vârstă de 29 ani din comuna Lisa.”, au anunţat, sâmbătă seară, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov.

Potrivit acestora, cadavrul nou-născutului, găsit îngropat în grădină, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Făgăraş, în vederea efectuării necropsiei.

Femeia ar mai avea patru copii. Pe unul l-a vândut, potrivit vecinilor

Cercetările se efectuează sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, în vederea stabilirii întregii stări de fapt.

Femeia este anchetată acum de autorități pentru uciderea pruncului și riscă până la cinci ani de închisoare, a dezvăluit monitorfg.ro. Art. 201, aliniat 1, Cod Penal prevede că: „Uciderea sau vătămarea nou născutului săvîrşită de către mamă se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani”.

Presa locală scrie că sătenii ştiau că femeia a fost însărcinată şi bănuiesc că şi-ar fi îngropat copilul într-o grădină. Femeia a mai avut patru copii, pe care i-a abandonat la naştere. Vecinii spun că pe unul dintre ei l-ar fi vândut pentru 8000 de lei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Știri

To Top