Știri
O nouă crimă șochează România: Ce l-a împins pe Gabriel să își ucidă propria mamă
O nouă crimă cumplită zguduie România. Cazul s-a petrecut la Rădăuți, unde un bărbat este acuzat că și-a ucis mama cu bestialitate.
Femeia a fost găsită fără suflare în casă de un vecin, care a sunat la 112 când a văzut scena crimei.
Conform informatiata.ro, Gabriel Petrovici, în vârstă de 48 de ani, locuia împreună cu mama sa, în orașul sucevean Rădăuți. Bărbatul ar fi consumat alcool în exces la un prieten, la un birt din localitate, dar și acasă.
Amețit bine de alcool, el și-a sunat fosta nevastă și a avut o ceară aprinsă cu ea.
Furia sa s-a abătut apoi asupra mamei, pe care o considera vinovată de divorțul său.
Femeia, în vârstă de 68 de ani, a fost snopită în bătaie de propriul fiu până când și-a dat ultima suflare. Fără milă, Gabriel Petrovici a abandonat trupul mamei sale în casă.
Un apropiat al familiei a găsit-o pe femeie moartă, trupul acesteia fiind așezat pe un pat. Totodată, bărbatul a descoperit urme de sânge în cameră în care era cadavrul. Speriat, omul a sunat la 112 că să ceară ajutor.
Polițiștii și criminaliștii sosiți la față locului au confirmat că pereții erau împroșcați cu sânge, semn că femeia fusese lovită cu sălbăticie. Potrivit anchetatorilor, principalul suspect în acest caz era chiar fiul victimei.
Gabriel Petrovici a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de violentă în familie, raportat la infracțiunea de omor, notează sursă citată.
Procurorii au cerut, joi, magistraților Tribunalului Suceava emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele bărbatului suspectat de comiterea crimei.
Te-ar putea interesa și: Detalii înfiorătoare în cazul triplului asasinat de la Satu Mare. Cum și-ar fi ucis Răzvan familia și de ce a făcut asta
Răzvan Rentea (33 de ani) este principalul suspect al triplului asasinat din Satu Mare. Bărbatul este bănuit că și-a ucis părinții și bunica și a fost ridicat de polițiști direct de la înmormântarea celor trei victime.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, citate de observator.tv, criminalul ar fi mers la casa părinţilor săi din localitatea Apa şi şi-ar fi ucis bunica şi tatăl. Cei doi au fost găsiţi, plini de sânge, în casă.
Ulterior, ştiind că tatăl trebuia să meargă în staţia de microbuz pentru a-şi aştepta soţia care venea de la muncă, suspectul tripului asasinat s-a urcat în maşină şi a mers în staţie, acolo unde şi-a aşteptat mama şi apoi a dus-o acasă.
Odată ajunşi acasă, femeia a fost ucisă pe treptele uşii din spatele locuinţei, acolo unde a fost găsită, alături de punga de cumpărături şi de poşetă.
După ce şi-ar fi ucis rudele, Răzvan Rentea a plecat şi a revenit a doua zi, atunci când tripla crimă a ieşit la iveală.
Procurorii şi poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului, iar ulterior au verificat şi fântâna din curtea casei pentru a găsi arma crimei.
Răzvan Rentea a fost luat pe sus de poliţişti direct de la înmormântarea părinţilor şi a bunicii şi condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, acolo unde a fost audiat.
Motivul crimei ar fi fost jaful. Mai exact, Răzvan Rentea avea o neînţelegere cu familia sa cu privire la un apartament din centrul oraşului Satu Mare, în care locuia şi pe care voia să îl vândă pentru a-şi acoperi anumite datorii pe care le acumulase, dar părinţii săi nu ar fi fost de acord să îi lase o sumă atât de mare la îndemână.
Răzvan Rentea a intrat în atenţia anchetatorilor încă de la descoperirea crimei, fiind ultima persoană care şi-a văzut părinţii în viaţă, dar şi pentru că se arăta mereu foarte interesat de detaliile anchetei şi ar fi forţat mâna poliţiştilor pentru a intra în curte.
Răzvan Rentea a fost sergent major la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, însă în 2012 a fost obligat să demisioneze după ce ar fi fost acuzat de anumite infracțiuni comise în timpul serviciului.
Acesta ar fi încercat, mai apoi, să reintre în rândul pompierilor, în anul 2016, dar a căzut testul psihologic, scrie Presasm.ro.