Știri

O nouă lege! Începând cu 31 iulie, șefii vă vor putea supraveghea conversațiile!

Șefii vor putea să supravegheze conversațiile! Legea nr. 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului GDPR nr. 679/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial, iar la 5 zile de la publicare, mai exact începând de marți, 31 iulie, intră în vigoare, potrivit capital.ro

În cazul în care sunt utilizate sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicaţii electronice şi/sau prin mijloace de supraveghere video la locul de muncă, prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor, în scopul realizării intereselor legitime urmărite de angajator, este permisă numai dacă:

a) interesele legitime urmărite de angajator sunt temeinic justificate şi prevalează asupra intereselor sau drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate;

b) angajatorul a realizat informarea prealabilă obligatorie, completă şi în mod explicit a angajaţilor;

c) angajatorul a consultat sindicatul sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor înainte de introducerea sistemelor de monitorizare;

Citește și: Noua lege! Ce pățesc românii cu datorii la întreținere

Ce este interzis

d) alte forme şi modalităţi mai puţin intruzive pentru atingerea scopului urmărit de angajator nu şi-au dovedit anterior eficienţa şi

e) durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporţională cu scopul prelucrării, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate.”

Contravenţiile prevăzute pentru încălcarea acestor norme reprezintă 4% din cifra de afaceri mondială totală anuală corespunzătoare exerciţiului financiar anterior.

Concret, monitorizarea video se poate face, de către angajatori, în condiții și scopuri clar determinate, în principal pentru realizarea unor interese legitime, cu condiția să nu se prejudicieze drepturile și libertățile fundamentale sau interesul salariaților.

Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video în spații în care se impune asigurarea intimității persoanelor, cum sunt vestiarele, cabinele de duș, toaletele și alte locații similare.

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a primit deja numeroase sesizări în care angajații se plȃngeau că, prin instalarea camerelor de supraveghere video în birouri, s-a luat o măsură disproporționată,

a fost încălcat dreptul la viață privată al salariaților și s-a creat în rândul celor vizualizați sentimentul unei supravegheri continue, o stare de presiune la locul de muncă și un disconfort cauzat de monitorizarea permanentă.

Share
Scris de
Apetrii Tora

Acest site foloseste cookies.

Read More