Connect with us
Un tânăr a depus luni, la Parchetul de pe lângă tribunalul București, o plângere penală împotriva medicului Gheorghe Burnei.

Știri

O nouă plângere penală pe numele medicului Burnei. Un tânăr îl acuză de neglijență

Un tânăr a depus luni, la Parchetul de pe lângă tribunalul București, o plângere penală împotriva medicului Gheorghe Burnei. Acesta îl acuză pe chirurgul ortoped de neglijență.

Tânărul acuză că a rămas cu deficiențe grave de deplasare după ce a fost operat de cinci ori de doctorul Burnei. Intervențiile chirurgicale au avut loc în perioada 2002-2005.

„Eu am avut în glezna stângă o chestie care părea a fi o sârmă, o chestie improvizată și asta îmi dă de gândit, pentru că eu nu știu exact ce mi-a făcut și nu au vrut să îmi dea dosarul medical”, a afirmat tânărul. Acesta a precizat că nu știe dacă a fost supus unui „experiment”, relateaza digi24.rp.

Tânărul a declarat că nu dorește o despăgubire, ci vrea doar să afle adevărul.

Potrivit Parchetului Capitalei, pe numele doctorului s-au înregistrat doar în ultimele zile 20 de plângeri penale. Acestea se adaugă celor 50 care sunt deja investigate.

Un tânăr a depus o plângere penală pentru neglijență

Gheorghe Burnei nu cerea bani în mod direct de la părinții copiilor pe care urma să îi opereze. Medicul le cerea acestora să îl gratifice cu diverse sume, după efectuarea intervențiilor chirurgicale.

În anumite cazuri, medicul încerca să mascheze mita într-o formalitate legală, încheind un înscris sub denumire de contract de donație.

Potrivit procurorilor, Burnei interna copiii pentru perioade lungi de spitalizare, fără a îi opera, pentru a îi determina pe părinții să îi dea bani sau alte foloase materiale. Dacă aceștia nu se conformau, medicul nu se sfia să apeleze la amenințări.

Medicul Gheorghe Burnei este cercetat pentru luare de mită și se află sub arest la domiciliu. Potrivit procurorilor chirurgul ortoped a pretins şi a primit de 15 ori mită de la părinţii copiilor pe care îi avea în grijă. De asemenea, medicul preleva de la copii pe care îi opera ţesut osos şi ligamente, fără a cere acordul părinţilor. Țesuturile păstrate într-un frigider din spital erau apoi transplantate altor copii.

Potrivit datelor din dosar, Burnei ar fi făcut experimente pe copii în peste 20 de cazuri. De asemena, există suspiciunea ca numărul faptelor de care este acuzat medicul să crească. Acuzațiile care i se aduc momentan privesc acțiuni săvârșite în doar o parte din perioada supusă cercetărilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top