Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, cu 279 de voturi „pentru” şi patru abţineri, proiectul de lege pentru instituirea Zilei Minorităţilor Naţionale din România – 18 decembrie.
„Se instituie ziua de 18 decembrie Ziua Minorităţilor Naţionale din România ca sărbătoare naţională. Anual, cu prilejul acestei sărbători, se vor organiza manifestări culturale (…). Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi organizaţiile neguvernamentale interesate pot acorda sprijin logistic şi/sau financiar pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor include în programul zilei emisiuni ori aspecte de la manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei Minorităţilor Naţionale din România”, se arată în proiect, potrivit Agerpres.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru această iniţiativă legislativă.
Procurorii DNA au decis să pună sechestru asigurator pe averile inculpaților din dosarul TelDrum, potrivit Antena3. DNA vrea să se asigure că prejudiciul din dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal şi Liviu Dragnea, poate fi recuperat în cazul în care acuzaţiile vor fi confirmate şi pedepsite de judecători.
DNA spunea, pe 13 noiembrie, că prejudiciul la bugetul public în acest dosar este de peste 21 milioane de lei. De asemenea, OLAF a informat că a găsit dovezi care sugerează înțelegeri între beneficiarul fondurilor, funcționarii publici și contractant, inclusiv falsificarea documentelor în timpul procedurii de achiziție.
Procurorii anticorupție au programat marți mai multe audieri la sediul DNA în Dosarul Tel Drum, pentru a li se aduce la cunoștință inculpaților faptul că s-a pus sechestru pe mai multe bunuri, pe mai multe conturi.
Surse juridice precizează pentru stiripesurse.ro că marți, la sediul DNA, urmează audieri importante în acest dosar.
Potrivit DNA, Liviu Dragnea, președintele CJ Teleorman la data faptelor, este cercetat pentru constituire de grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.
În dosar mai sunt urmărite penal alte opt persoane pentru fapte similare
DNA precizează că prezentul dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului european antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni, între care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene.
Cerul va fi noros în regiunile intracarpatice, unde temporar, vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, în nord-vest şi centru vor predomina ninsorile, iar în restul zonei vor fi mai ales ploi şi lapoviţă.
La munte va ninge moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificãri temporare, cu viteze mai mari pe creste, unde vor fi rafale de peste 60…80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade.
În Capitală, cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade.
Totodată, ANM a emis și o Informarea meteo de ninsori care este valabilă până miercuri, la ora 18:00
„În intervalul menţionat, la munte va ninge moderat cantitativ și local se va depune un strat mai consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari pe creste, unde vor fi rafale de peste 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. În nord-vestul și centrul țării vor predomina ninsorile, în general slabe cantitativ, cu precădere în cursul zilei de marți (21 noiembrie) și în noaptea de marți spre miercuri (21/22 noiembrie)”, transmite ANM.