Știri
Oana Pelea, alături de protestatari! Ce mesaj dur a transmis de actriţă
Actrița Oana Pellea s-a aflat printre cei peste 20.000 de oameni care au protestat pașnic în Capitală împotriva măsurilor pregătite de Guvern.
Printre acestea se numără pachetul de legi ale justiției, dar și așa-numita „revoluție fiscală”, pe care premierul Mihai Tudose a amânat-o, luni, pentru a doua oară.
„Am fost din nou în stradă împreună cu 20.000 de oameni. Am strigat: „Vrem Justiție, nu Corupție!” Am fost față în față cu zidurile Guvernului și Parlamentului, din nou. Strigăm de atâta amar de vreme la niște ziduri! Nu ne ascultă nimeni! Nu ține nimeni cont de noi! Nu a venit niciodată nimeni la noi în stradă să ne întrebe ce doleanțe avem. Strigăm și la zidurile blocurilor de atâta amar de vreme: „Dacă vă pasă-Ieșiți din casă!” Iar o parte din Românie se uită de după perdea sau susține „Strada” din balcon….asteptând să vadă cum se înclină balanța, încotro bate vântul, exista însă și o Românie curajoasă, responsabilă și demnă. Concluzie: am fost alături de 20.000 de oameni demni și cinstiți ce au strigat cu toată puterea: „Nu vrem să fim o nație de hoți”! Păcat pentru cei ce nu au fost cu noi în stradă…a fost o lună superbă peste București. Va urma…”,
a scris cunoscuta actrită pe pagina sa de Facebook. Actriţa a postat pe contul personal mai multe fotografii şi poze de la protestele de duminică seara.
Peste 35.000 de oameni au demonstrat, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Ei s-au declarat, din nou, revoltaţi de intenţia puterii de a adopta o limită a prejudiciului pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Citeşte şi DOLIU în lumea regală! Elicopterul în care era prinţul s-a prăbuşit