Connect with us
OFICIAL: Elevii nu vor face ore în această zi din octombrie

Știri

OFICIAL: Elevii nu vor face ore în această zi din octombrie

Elevii din București nu vor face ore pe 5 octombrie, iar în data de 8 octombrie, în mai multe școli din țară, programul ar putea fi restrâns, ca urmare a referendumului.

Vineri, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei este zi liberă în Bucureşti pentru elevi, prin contractul colectiv de muncă unic încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.

“În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic (…) încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ (…) unităţile de învăţământ vor marca prin activităţi specifice ziua de 5 octombrie – Ziua Educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului. (…)

În Municipiul Bucureşti, prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul inspectoratelor şcolare, în cadrul comisiilor paritare, ziua de 5 Octombrie a fost declarată nelucrătoare”, se arată în contractul încheiat între Ministerul Educației Naționale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.

De asemenea, unităţile de învăţământ în care vor fi instalate secţii de votare pentru Referendumul din 7 octombrie ar putea să-şi modifice programul în ziua de luni, 8 octombrie, pentru a pregăti sălile pentru cursuri.

“Unităţile de învăţământ prin consiliile de administraţie vor lua decizia modificării programului de curs astfel încât să se desfăşoare ore, chiar dacă reduse ca timp, şi să nu mai fie nevoiţi să recupereze”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mariana Manea, purtător de cuvânt la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Potrivit aceluiaşi contract încheiat între MEN şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, elevii din Bucureşti au liber în zilele:1 şi 2 ianuarie; prima, a doua şi a treia zi de Paşti;

1 Mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţie; 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotirorul României; 1 Decembrie; 25, 26 şi 27 Decembrie – Naşterea Domnului.

Citește și: Referendum familie 2018: Două zile de vot. Ce vor fi întrebați românii

Citește și: Structura anului școlar 2018-2019. Când au elevii vacanțe

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top