În ultima vreme a existat o dezbatere imensă în legătură cu trecerea la ora de vară. S-a vehiculat ipoteza că nu se va trece pentru că așa vrea Comisia Europeană.
Ulterior, s-a constatat că a existat o greșeală de traducere și că cei din Parlamentul European doar au deschis dezbaterile pe această temă, asta neînsemnând că impune țărilor membre să nu mai treacă la ora de vară.
Cu toate acestea, nu mai este nevoie să schimbi ora. Trecerea la ora de vară se face în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 3 devine ora 4, deci vom dormi cu o oră mai puțin.
De ce nu mai e nevoie? Ei bine, pentru că majoritatea persoanelor au telefoane inteligente, aceste telefoane își fac singure setările și nu mai trebuie să modifici tu manual.
Cei care nu au smartphone-uri sunt, totuși, nevoiți să schimbe ora. Chiar și la ceasurile inteligente se va face setarea automată.
Potrivit unui studiu realizat de experți în tehnologia modernă, doar în 3% dintre cazurile persoanelor care dețin tehnologie inteligentă trebuie să schimbe ora manual.
Schimbarea orei de vara are consecinte asupra psihicului si a sanatatii oamenilor.
Ora de vara a fost introdusa pentru ca oamenii sa se bucure cat mai mult de lumina naturala de la soare, mai ales ca dupa echinoctiul de primavara ziua va fi mai lunga.
S-a ales ca ora 3 sa devina ora 4 deoarece se considera ca la aceasta ora majoritatea populatiei doarme si nu va fi perturbat niciun program.
Organismul va resimti aceasta schimbare intrucat somnul se reduce automat cu o ora. Pentru a se obisnui, celulele organismului vor avea nevoie de cateva saptamanai pentru a se reface.
Pentru a face fata cu brio schimbarii inca din primele ore, este recomandat consumul a cat mai multor fructe si legume. Corpul trebuie revitaminizat dupa ora pierduta de somn, pentru a-i creste rezistenta in timpul zilei.
Multe persoane acuza dureri de cap severe din cauza trecerii la ora de vara. Acest lucru se intampla automat in urma scurtarii somnului cu 60 de minute. Starea de anxietate creste in aceasta perioada.
Acest site foloseste cookies.
Read More