Connect with us
Ora de vară 2020. Nu toți românii vor trece la ora de vară. Află dacă te numeri printre cei care schimbă ceasul

Știri

Ora de vară a fost eliminată. Decizia a fost luată de Parlamentul European

Ora de vară a fost eliminată după o decizie a Parlamentului European. Astfel, anul nu va mai fi împărţit în ora de iarnă şi ora de vară.

Totul a început la sfârşitul anului trecut, atunci când Lituania a cerut Uniunii Europene să renunţe la ora de vară.

Motivul invocat a fost acela că schimbarea de două ori pe an a ceasurilor îi pune în dificultate pe oameni, iar majoritatea consideră enervant acest lucru.

Ideea trecerii la ora de vara i-a aparţinut omului de ştiinţă Benjamin Franklin şi a fost propusă în secolul al XVIII-lea.

Ideea orei de vară a apărut că o necesitate de război.

Ora de vara, eliminată în toate ţările din Europa

Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au adoptat acest sistem în 1916. Scopul a fost economisirea rezervelor de cărbune necesare producției de război.

România a adoptat pentru prima dată ora de vară în 1917. Asta până în 1943, când practică a fost suspendată.

Statele Uniunii Europene au început să adopte ora de vară începând cu 1970 pentru a economi energie după primul șoc petrolier.

În România, ora de vară a fost reintrodusă în 1979. Atunci s-a stabilit că în ultima duminică din martie, românii să-și dea ceasurile cu o oră înainte.

Citeşte şi Decizie fără precedent! Ce se întâmplă cu ora de vară

Decizie este luată la nivel european. Ce se va întâmpla cu ora de vară. Parlamentul European a votat pentru eliminarea trecerii la ora de vară și ora de iarnă.

Schimbarea orei vara și iarna ar putea să fie lăsată în spate, după ce Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea introducerii aceluiași timp pe tot parcursului anului.

Urmează ca membrii Consiliului European să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară și cea de iarnă și, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.

Comisia Europeana trebuie să implementeze această decizie

Parlamentarii euruopenii au spus că vor ruga Comisiunea Europeană – care în trecut s-a opus acestei schimbări – să implementeze decizia.

După ce a fost supusă la vot, rezoluția adoptată de parlamentarii europeni a înregistrat 153 de voturi împotrivă și 12 abțineri, informează realitatea.net.

Rezoluția privind aranjamentele actuale ale schimbării orei, care a intrat în vigoare în urmă cu 17 ani, stabilește o dată și oră comune pentru începerea și încheierea pedioadei de vară în UE, cu scopul de a ajuta funcționarea efectivă a pieței interne.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top