Știri

Pachetele de tigari vor fi uniformizate! Ce alte schimbari ii mai asteapta pe fumatori

Recursurile vizau interzicerea unor arome precum mentolul si uniformizarea pachetelor. Curtea, cu sediul la Luxemburg, confirma astfel noile dispozitii adoptate de catre legiuitorul european cu privire la ambalare, si anume ca avertismentul sanitar sa ramana lizibil dupa deschiderea pachetului, scrie news.ro.

Avertismentul, care consta intr-un mesaj si o fotografie color, trebuie sa acopere 65% din suprafata exterioara pe fata si pe dosul ambalajului, potrivit unei reglementari UE.

Cea mai inalta instanta europeana considera, de asemenea, ca interdictia de a impune pe etichetaj sau ambalajul exterior orice fel de mesaj care sa contribuie la promovarea si la indemnul la consum a tutunului este proportionata si „de natura sa protejeze consumatorii”.

In statele membre, mai precizeaza Curtea, este pastrata posibilitatea mentinerii sau introducerii unor noi exigente numai in ceea ce priveste aspectele ambalarii produselor de tutun „care nu sunt armonizate prin directiva”.

Curtea reafirma in hotarare interdictia tigaretelor mentolate care, prin „aroma agreabila” pe care o au, vizeaza sa faca produsele din tutun „mai atragatoare pentru consumator”, ceea ce intra in contradictie cu lupta impotriva tabagismului si dependentei. Polonia contesta aceasta interdictie.

Legiuitorul era in drept sa impuna asemenea reglementari, deoarece legislatia poloneza in domeniu nu este suficient de constrangatoare, apreciaza Curtea, in pofida cresterii limitei de varsta a consumatorilor tigaretelor mentolate si a avertismentelor sanitare de pe pachete.

Curtea valideaza totodata regimul special aplicabil tigaretelor electronice in privinta concentrarii limita de nicotina, de 20 de grame pe mililitru, dar si o serie de obligatii si interdictii in ceea ce priveste informarea si promovarea.

„Supunand aceste tigarete unui regim juridic distinct si mai putin strict decat cel aplicabil produselor din tutun, Legislativul Uniunii nu a incalcat principiul egalitatii de tratament”, stabileste Curtea.

Pe o piata in plina expansiune, reglementarea tigarilor electronice participa la armonizarea pietei interne, subliniaza Curtea in aceasta hotarare.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More