Connect with us
15 ecrane vor fi montate în punctele cheie ale Capitalei în ziua vizitei Papei Francisc

Știri

Papa Francisc, vizită în România! Când ar urma să vină Suveranul Pontif la București

Papa Francisc ar putea vizita în 2019 România, au confirmat vineri, pentru Agerpres, surse din Arhiepiscopia Romano-Catolică.

Papa Francisc ar urma să efectueze o vizită în România şi Bulgaria în luna mai a anului viitor, relatează joi corespondentul de la Vatican al publicaţiei spaniole Periodista Digital.

Deocamdată nu a fost confirmată data vizitei, dar probabil ea va fi în prima jumătate a lunii mai. Conform aceleiaşi surse, nu este clar nici traseul pe care-l va parcurge suveranul pontif, dar sunt avute în vedere opriri la Bucureşti, iar în Bulgaria la Sofia şi Plovdiv.

Corespondentul publicaţiei spaniole notează că în România se preconizează o vizită ‘la catedrala din Bucureşti’ şi posibil oficierea unei slujbe religioase în Parcul Izvor.

Pentru vizita în Bulgaria se pregătesc vizite la două catedrale catolice, cea de rit bizantin-slav, catedrala Adormirii Maicii Domnului, şi cea de rit latin, catedrala Sfântul Iosif.

Aceasta din urmă a fost distrusă în al Doilea Război Mondial şi reconstruită în anul 2006, după ce Papa Ioan Paul al II-lea a pus în 2002 prima cărămidă prin care a inaugurat lucrările. În plan este şi o vizită la impunătoarea catedrală Alexandr Nevski din Sofia.

Alegerea lunii mai reprezintă, conform obiceiului, evocarea pelerinajelor Papei Ioan Paul al II-lea, care în anul 1999, tot în luna mai, a efectuat în România prima vizită a unui suveran pontif într-o ţară ortodoxă, trei ani mai târziu el vizitând şi Bulgaria.

Citește și: Indemnul Papei Francis pentru toti liderii lumii

Citește și: Profeția cumplită a Papei Ioan Paul al II-lea: „Văd o plagă mortală, se numește…”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top