Parchetul General informează, miercuri, că, în dosarul privind epidemia de pestă porcină, procurorii au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de răspândirea bolilor la animale sau plante şi neglijenţă în serviciu.
„În urma solicitărilor mass-media, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să confirme următoarele:
La Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost constituit un dosar penal privind epidemia de pestă porcină, procurorii dispunând începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de răspândirea bolilor la animale sau plante, prev. de art.355 din Codul penal, şi neglijenţă în serviciu, prev. de art.298 din Codul penal.
Lucrarea a fost înregistrată la Secţia de urmărire penală şi criminalistică la data de 03.09.2018, ca urmare a sesizării din oficiu şi a formulării unui denunţ.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”, a transmis Parchetul General.
Decizia Parchetului vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a solicitat verificarea modului în care autoritățile responsabile au pus în aplicare măsurile de control și prevenție a răspândirii virusului.
Redăm comunicatul Administrației Prezidențiale:
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, solicită verificarea de către instituţiile abilitate a modului în care autorităţile responsabile, reunite în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), au pus în aplicare măsurile de control şi prevenţie a răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), aşa cum sunt acestea prevăzute în Programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 830/2016.
Preşedintele României atrage atenţia Guvernului şi Prim-ministrului cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume în legătură cu ineficienţa măsurilor de stopare a răspândirii virusului PPA.
Luarea de măsuri tardive, necoordonate şi insuficiente în raport cu nevoile şi situaţia din teren, au reprezentat factori esenţiali care au favorizat răspândirea virusului pestei porcine, cu riscul de a afecta întreg sectorul zootehnic românesc.
Guvernul are responsabilitatea directă şi nemijlocită în privinţa crizei generate de răspândirea virusului PPA pe teritoriul naţional, România înregistrând cea mai rapidă creştere a numărului de focare dintre toate ţările europene afectate în prezent. Această evoluţie explozivă a PPA arată, de fapt, că autorităţile responsabile, atât cele centrale, cât şi cele locale, sunt depăşite de situaţie.
În loc să asistăm măcar la stabilizarea situaţiei, în prezent ne confruntăm cu răspândirea accelerată a PPA dintr-un judeţ în altul, cele mai recente focare fiind confirmate în aceste zile în judeţul Buzău.
Încă de la începutul anului 2017, Executivul ar fi trebuit să adopte măsurile destinate prevenirii pestei porcine africane. Încă din februarie 2017 au fost primite avertizări clare legate de riscurile răspândirii PPA în România, ca urmare a auditului efectuat de către Direcţia Generală de Sănătate şi Siguranţă Alimentară a Comisiei Europene, fiind semnalate serioase deficienţe la nivelul deciziilor şi acţiunilor autorităţilor.
Evaluările specialiştilor indică faptul că ANSVSA a tratat cu superficialitate propunerile consemnate în analiza de risc a Comisiei Europene, fără să fi procedat la aplicarea promptă a măsurilor etapizate, prevăzute în Programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane.
Reprezintă cel puţin o dovadă de incompetenţă faptul că ANSVSA, instituţie aflată în subordinea directă a Prim-ministrului, nu a demonstrat eficienţă în privinţa măsurilor prin care să fie asigurată frontiera de biosecuritate necesară blocării răspândirii virusului în teritoriul naţional. Aceste măsuri erau imperative odată ce au fost confirmate primele focare de PPA, în localităţi din Delta Dunării, în prima parte a anului 2018.
Ulterior apariţiei virusului PPA în judeţul Tulcea, evaluările experţilor arată că răspândirea virusului a avut la bază neimplicarea corespunzătoare a autorităţilor, pe seama unui lanţ de erori, indecizii şi aplicare necorespunzătoare a regulamentelor specifice.
O altă deficienţă majoră constă în absenţa unei campanii serioase de informare şi conştientizare a populaţiei şi a crescătorilor de porcine. Această campanie trebuia declanşată încă din anul 2017, odată cu constatarea virusului PPA în judeţul Satu-Mare, astfel încât să fie conştientizate riscurile şi gravitatea răspândirii PPA.
În lipsa acestei campanii timpurii de informare, mai ales a populaţiei din mediul rural, evenimentele din ultimele săptămâni au produs panică şi au creat o stare de neîncredere a oamenilor în deciziile autorităţilor, situaţie care a contribuit la favorizarea răspândirii acestui virus.
Pagubele imense lăsate în urmă de răspândirea pestei porcine africane puteau fi evitate dacă Guvernul nu ar fi arătat incompetenţă şi lipsă de responsabilitate în privinţa consecinţelor dramatice ale răspândirii PPA.
Citește și: Autoritățile, depășite de PPA. Ce spune Petre Daea
Acest articol a fost actualizat la: 5 septembrie 2018 18:01