Connect with us
Parchetul General a prezentat lista substanțelor și a muniției folosite la protestele din Piața Victoriei de pe 10 august

Știri

Parchetul General a prezentat lista substanțelor și a muniției folosite la protestele din Piața Victoriei de pe 10 august

Parchetul General a prezentat lista substanțelor și a muniției folosite la protestele din Piața Victoriei de vineri, 10 august. Iată ce s-a folosit pentru disperarea protestatarilor.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Având în vedere dezbaterile din spațiul public privind tipul gazelor lacrimogene folosite de către Jandarmeria Română în timpul evenimentelor violente ce au avut loc în ziua de 10 august 2018 și, respectiv, în noaptea de 10/11 august 2018, cu ocazia manifestației din București, Piața Victoriei, precum și starea de îngrijorare produsă în rândul persoanelor participante la miting și care au fost expuse substanțelor folosite, pentru a da posibilitatea analizării și stabilirii existenței sau inexistenței unor consecințe medicale, arătăm următoarele:

În cursul zilei de astăzi, 16 august 2018, procurorii militari au ridicat, în temeiul ordonanței, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, documentele privind substanțele chimice deținute și folosite cu ocazia intervenției, precum și mostre de muniție neletală și substanțe chimice.

Precizăm că muniția neletală și gazele lacrimogene folosite au “certificat de calitate și garanție”, precum și „declarație de conformitate”. Acestea sunt:

– cartuș calibru 38 mm cu efect iritant lacrimogen pentru armă lansator; tipul substanței CS (orto-clorobenzalmalanonitril);
– grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen; tipul substanței CS (orto-clorobenzalmalanonitril);

– pulverizator de capacitate mărită 6,6 l cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS concentrație 1%;
– pulverizator de mână 60-100 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței OC (oleoresin-capsicum concentrație 10%);
– pulverizator de mână 400 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței OC (oleoresin-capsicum concentrație 10%);

– pulverizator de mână 150 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS (ortho-chlorbenzylidenmalononitrile concentrație 1%);
– cartuș calibru 40 mm pentru armă lansator cu efect iritant lacrimogen-încărcătură cu efecte multiple iritant lacrimogene CS (fumigen, acustic, luminos, de consternare, de iluminare, cinetic, de antrenament).

211 de plângeri penale, înregistrate până joi

În cauză au fost înregistrate până în prezent un număr de 211 de plângeri penale și au fost audiate 92 de persoane.
De asemenea, menționăm că a fost atașat dosarului de urmărire penală Ordinul de intervenție din data de 10 august 2018 întocmit de către comandantul acțiunii și aprobat de prefectul municipiului București prin contrasemnare.

În prezent se desfășoară activități investigative de anvergură pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violențelor, inclusiv din rândul forțelor de ordine.

1 Comment

1 Comment

  1. OLTILIA

    2018-08-16T19:33:26+03:00 at 19:33

    Romani, faceti o analiza reala despre starea societatii romanesti, fara sa implicati apartenentele politice. Comparati situatia din Romania cu celelalte state din regiune.
    1. Absorbtia fondurilor nerambursabile, cauzele si responsabilitatile;
    Lipsa totala a investitiilor in infrastructura rutiera, sanatate, invatamant, etc.;
    Minciunile prezentate in programul de guvernare, din care au fost implementate doar POMENILE oferite pentru asa presupusii alegatori ai PSD (pensii, ajutoare sociale, promovari ale persoanelor din familiile liderilor si apropiate lor);
    2. Capacitatea premierului Viorica Vasilica Dancila sa desfasoare activitatea de administrare a tarii;
    3. Capacitatea premierului Viorica Vasilica Dancila sa ne reprezinte in lume !!!!! in paralel cu prezenta si reprezentativitatea elevilor nostri, a specialistilor in domeniul de cercetare si rezultatele obtinute de ROMANI la diferite concursuri internationale
    4. PENALII care ne conduc spre dezastru, dorinta acestora sa fie degrevati de condamnari penale pentru faptele lor si sa-si conserve averile adunate prin furt de la poporul roman;
    5. Disperarea PENALILOR, transformata in cea mai odioasa atitudine fata de poporul roman GAZAREA si TEROAREA prin batai fizice.
    Va intreb, CAT MAI SUPORTAM ????
    Romani TREZIREA LA ACTIUNE impotriva huliganilor de la putere.
    Sa cerem continuu: JOS DRAGNEA, JOS TARICEANU, JOS GUVERNUL DANCILA,
    Presedintele Romniei KLAUS WERNER IOHANNIS – TREZESTE-TE cat te mai sustinem !!!! activeaza CODUL ROSU de actiune impotriva huliganilor de la varful puterii.
    Stimata senator al romanilor, Ecaterina Andronescu sa nu faceti nici macar un centimetru inapoi, Va sustine toata suflarea romaneasca de buna credinta si rationala.
    Oltilia

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top