Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, situată în apropiere de Iași este cunoscut pentru deschiderea cu care vorbește despre tot și toate. Este un om cumpătat, pe care viața l-a mai încercat din când în când. Recent, părintele a fost internat la spital pentru câteva zile, pentru că s-a infectat cu noul virus. Telefonul mobil a fost cel care l-a ajutat să țină legătura cu familia. Într-un interviu, preotul a precizat până unde ne poate face bine tehnologia.
Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni a declarat că nu este împotriva tehnologiei, ci dimpotrivă, recunoaște că aceasta aduce multe beneficii în viața oamenilor. El a spus că a fost printre primii care au avut telefon mobil, chiar dacă pe vremea aceea, dispozitivul avea niște dimensiuni extreme.
Totuși, preotul a ținut să precizeze că noi, oamenii, în calitate de consumatori de tehnologie, trebuie să avem mare grijă să o stăpânim pentru că altfel, tehnologia se poate întoarce împotriva noastră.
„Nu am fost niciodată habotnic, nu este firea mea, am fost poate printre primii care au avut telefon mobil care era cât o cărămidă, niciodată nu m-am jenat. Nu sunt împotriva tehnologiei.
Trebuie să avem grijă ca și consumatorii de tehnologie, creatorii de tehnologie, să o stăpânească așa bine ca să nu se întoarcă împotriva noastră. Folosirea excesivă duce la epuizarea fizică, psihică, trupească, la consumul nervos. Aici trebuie să avem grijă”, a declarat părintele într-un interviu la Antena 3.
Părintele Calistrat este un duhovnic extrem de iubit și apreciat de credincioși care vin de peste tot ca să stea de vorbă cu el. Recent, părintele a trecut printr-o cumpănă, el fiind diagnosticat cu noul virus. A fost internat în spital și a luat contact direct cu modul în care se face medicina în zilele noastre. Duhovnicul a impresionat de faptul că în spitale se folosește multă tehnologie care ajută calitatea actului medical.
„M-am uitat și în spital ce bine e, imediat ce te-a pus la tomograf, știu ce medicament să-ți dea”, a spus părintele.
Reamintim faptul că, la începutul lunii septembrie, părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni s-a internat în spital cu suspiciune de infectare cu noul virus. Testul a confirmat, iar pentru preot au urmat câteva zile de spitalizare și izolare. Chiar el a anunțat pe Facebook ce i se întâmplă și a ținut să-și liniștească enoriașii.
Duhovnicul declara atunci că nu a avut simptomatologia clasică infectării cu acest virus, și că s-a confruntat doar cu o tuse seacă. Părintele Chifan a rămas internat până când a primit testul negativ.
Acest site foloseste cookies.
Read More