Connect with us
Părintele Cleopa, profeție despre România: "Sfârșitul necazurilor, un...

Știri

Părintele Cleopa, profeție despre România: „Sfârșitul necazurilor, un…

Părintele Cleopa este considerat unul dintre cei mai mari duhovinici români, iar învățăturile sale au rămas în memoria a numeroși credincioși.

Părintele Cleopa adesea cita din cartea „Hristmos”, care a fost adusă în România de pe Muntele Athos. Aici, în jurul unei hărţi a Europei, erau scrise lucruri care aveau să se întâmple cu marile puteri ale vremii.

Nu se ştie de ce, dar cartea aceasta a dispărut fără urmă, însă părintele Cleopa a reuşit să copieze câteva fragmente din ea.

Unul dintre ele se referă la România. Iată ce spune:

„Am văzut 3 focuri pe o movilă înaltă pe Dunăre, un glas strigă: Românie, Românie, sfârşitul necazurilor tale un 5 şi 50, adică 550 de ani. (Vedenia are loc la anul 1327+550 de ani=1877, când România şi-a dobândit independenta).

„Apoi am văzut un bou şi un leu”. Boul este mult luptător, dar va scoate drepturile sale, anul 1916 biruinţa. „De când e ţara aceasta a avut numai de suferit, dar a răbdat ca şi boul” – este boul de pe stema Moldovei.

„Leul este prea viteaz, se va ridica deasupra cocoşului (Ungaria). Cocoşul însă va scoate ochii leului”, i-a scociorât în 1940, ne-a luat Ardealul, dar „Leul (Transilvania) a luat înapoi de la unguri Ardealul.”

“Şi atuncea se vor duce toţi la dânsul din toate părţile şi îşi vor cere părţile ţărilor care au fost robite de alţi împăraţi, şi îşi vor lua locurile care le au stăpânit alţii cu nedreptate, pentru că, zice: se vor întoarce fiecare la cuiburile părinteşti, că zice Sf. Metodie: şi boul va răgi, adică ţara noastră (România), care era de jaful tuturor.

Așișderea vor face naţiunile, şi îşi vor lua părţile lor fieștecare. Că împăratul acesta aşa va fi de paşnic, că va fi ca un tată al tuturora. România va lua toate hotarele sale!

“Amărâtul de cocos (Ungaria) se retrage în ţara lui şi nu mai cântă altul niciodată”.

Citește și: Profeția cumplită a Papei Ioan Paul al II-lea: „Văd o plagă mortală, se numește…”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top