Percheziții de amploare la asociațiile de revoluționari. Mii de oameni au dat mită să primească titlu de revoluționar. Procurorii Parchetului instanței supreme fac 21 de percheziții în mai multe județe.
Update, ora 13:50: Premierul Dacian Cioloş a decis demiterea din funcţie a secretarului de stat Adrian Sanda, potrivit news.ro,
Update, ora 11:09: Secretarul de stat Adrian Sanda, dus la audieri după percheziţii la Secretariatul pentru problemele revoluţionarilor
Mai exact este vorba de un dosar de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Mai mult, există acuzații și de trafic de influență, cumpărare de influență și fals în înscrisuri cu semnătură privată. Toate acestea au fost încălcate pentru acordarea titlurilor de revoluționar.
Vorbim de 3.505 persoane care au obținut titlul de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie”. Procurorii spun că o mare parte din aceste persoane nu îndeplineau condițiile cerute de lege.
21 de percheziții sunt în desfășurare atât la locuințele persoanelor vizate, cât și la sediile unor instituții publice.
Din comunicat reiese faptul că „mai multe persoane interesate să obţină calitatea de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” au promis, oferit sau au dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alţii, direct ori indirect, unor persoane din cadrul SSPR şi CPRD, care aveau influenţă sau au lăsat să se creadă că au influenţă asupra unor funcţionari din cadrul acestor instituţii cu putere de decizie, pentru a-i determina pe aceştia să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească aceste acte contrar acestor îndatoriri.”
„De asemenea, există date că o mare parte din totalul de 3505 persoane care au obţinut până în prezent titlul de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” nu îndeplineau condiţiile cerute de lege, avizarea pozitivă a acestora la nivelul Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 – SSPR sau în urma contestaţiilor depuse la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 – CPRD fiind urmarea directă a oferirii unor sume de bani persoanelor care aveau influenţă asupra membrilor celor două instituţii ale statului”, spun procurorii.
Persoanele din categoria “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” beneficiază de drepturi băneşti majorate faţă de ceilalţi revoluţionari, în sensul că au primit, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluţionari, o indemnizaţie de gratitudine în valoare de 2020 de lei/lunar, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-11-16T13:52:51+02:00 13:52
Acest site foloseste cookies.
Read More