Știri

Percheziții de proporții joi: Polițiști acuzați de luare de mită și abuz în serviciu

Mai mulți ofiţeri de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Ialomița au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ialomiţa şi Constanţa şi au pus în executare un număr de cinci mandate de aducere, pe numele a cinci agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale.

Aceștia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în perioada iulie – august 2017, în timp ce suspecţii se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de supraveghere şi control al traficului rutier pe Autostrada A2, au pretins şi primit sume de bani sau bunuri de la mai mulţi conducători auto, pentru a nu proceda la sancţionarea contravenţională.

Sursa citată a precizat că de asemenea, au existat mai multe situaţii în care unii dintre agenţii de poliţie care au constatat abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, nu au aplicat sancţiuni contravenţionale. Din probatoriul administrat a rezultat că doi agenţi de poliţie au întocmit şi semnat în fals, în locul contravenientului, un proces-verbal de contravenţie.

Cauza penală a fost iniţiată ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor din cadrul S.J.A. Ialomiţa, iar percheziţiile domiciliare au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ialomiţa şi Constanţa, a menţionat sursa citată.

TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: Ministrul Sănătății, ultimele declarații despre problema imunoglobulinei. Când va fi disponibilă

După întâlnirea cu Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România, Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat pe 15 martie că problema imunoglobulinei este rezolvată, iar tratamentul va ajunge la pacienţi cât de curând, în mai puţin de o lună.

Şeful de la Sănătate a dat asigurări că există o comandă fermă pentru dozele de imunoglobulină, contractul este semnat, iar banii „sunt pregătiţi”.

„Deja avem o comandă fermă, avem contractul semnat, avem banii pregătiţi”, a spus Sorina Pintea.

În ceea ce priveşte existenţa pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi a ordonanţei de urgenţă pentru deblocarea unor sume din Fondul de rezervă pentru plata dozelor de imunoglobulină, ministrul a spus că actul normativ se va discuta săptămâna viitoare.

„Noi avem banii de la UNIFARM. Din Fondul de rezervă, abia săptămâna viitoare se vor debloca, pentru completare. Problema este rezolvată”, a afirmat ea.

Întrebată când crede că tratamentul va ajunge la pacienţi, aceasta a răspuns: „Nu aş putea să vă spun exact. Cât de curând. Nu peste o lună, nu. Cât de curând”.

Ministrul Sănătăţii a declarat luni, 12 martie, că în maximum două săptămâni vor intra în ţară 10.000 de doze de imunoglobulină.

„Problema imunoglobulinelor parţial s-a rezolvat, pentru că noi am activat Mecanismul de protecţie civilă într-o situaţie de urgenţă, iar ceea ce ne-a fost oferit şi am cerut rezolvă problema pentru două luni de zile, maximum trei luni de zile, pentru copii şi pentru adulţi. Austria, Italia, SUA.

În prima fază, prima comandă fermă, prima ofertă fermă pe care am primit-o este cea de la austrieci, ne vor intra în ţară 10.000 de doze de imunoglobulină imediat după ce vom termina formalităţile. Adică maxim două săptămâni. Eu spun ‘maxim’, pentru a avea o marjă de siguranţă”, a spus Pintea, luni, la o conferinţă de presă.

Ea a afirmat că restul de doze, până la 150 de kilograme, vor veni din Italia şi Statele Unite.

„Cele 50 de kilograme sunt 10.000 de doze care vor ajunge în prima fază. Vom promova în şedinţa de guvern de joi o ordonanţă de urgenţă prin care deblocăm un fond ca să putem plăti înainte, urmând să recuperăm din fondurile Casei şi fondurile ministerului”, a menţionat Pintea.

Ministrul Sănătăţii consideră că dozele de imunoglobulină care vor veni din Austria, Italia şi SUA vor ajunge pentru cel mult trei luni, urmând ca livrările să intre „în normal” (n.r. – de la producători) după această perioadă.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Sănătății, ultimele declarații despre problema imunoglobulinei. Când va fi disponibilă

 

Share
Scris de
Vlad Mirabela