Connect with us
Sute de părinți și copii participă la protestul din Piața Victoriei. Este a cincea zi de protest în București și în alte orașe din țară.

Știri

UPDATE: Peste 160.000 de oameni protestează în București

Peste o mie de părinţi şi copii participă la protestul din Piaţa Victoriei. Copiii au ecusoane cu mesajul „#rezist”. Unii dintre ei au scris pe hârtii mesaje precum: „Jos mâinile de pe ţara mea”, „Altă întrebare: Ce viitor voi avea?”, „Dragnea, treci la colivie”, „Nu ne furaţi viitorul”.

Update, ora 21:23: Peste 160.000 de oameni sunt în acest moment în Piața Victoriei din București.

Update, ora 20:42: Peste 100.000 de oameni protestează în București. Oamenii spun că vor să continue protestele, după decizia premierului Sorin Grindeanu de abrogare a OUG de modificare a codurilor penale.

Update, ora 19:42: În acest moment 60.000 de oameni protestează în Piața Victoriei.

Update, ora 18:45: Peste 35.000 de oameni protestează în București.

Update, ora 17:07: Peste 14.000 de oameni în marș spre Parlament. Traseul manifestației este următorul: Piața Victoriei-Universitate-Piața Constituției.

În zona de protest a venit şi o persoană care le oferă părinţilor şi copiilor dulciuri, covrigi şi portocale.

Protestele faţă de Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale continuă în weekend, când este aşteptat cel mai mare număr de participanţi.

Acţiunile de sâmbătă au început la ora 11.00, în Piaţa Victoriei, cu protestul părinţilor şi copiilor, care vor să plece într-un „marş al copiilor”, cu pancarte, baloane, steaguri şi bomboane. „Facem educaţie pentru democraţie” este apelul la manifestaţie.

Atât sâmbătă, cât şi duminică, în Capitală sunt aşteptaţi oameni din toată ţara – „toate drumurile duc la Bucureşti”.

De la ora 13.00, oamenii sunt chemaţi la protest în Piaţa Victoriei, de unde la ora 16.00 ar urma să pornească în marş spre Parlament, pentru a face un lanţ uman în jurul clădirii.

Duminică, cel mai mare protest împotriva ordonanțelor de urgență

Duminică, la „cel mai mare protest împotriva ordonanţelor de urgenţă”, aşa cum este numit pe pagina evenimentului, în faţa Guvernului sunt aşteptaţi manifestanţi din toată ţara. Este programat ca la ora 20.00 atât în ţară, cât şi în diaspora, în pieţe să fie intonat imnul de stat.

Citește și: Proteste în București 3 februarie 2017. Peste 300.000 de oameni au protestat în întreaga țară

Până sâmbătă dimineaţă, aproape 40.000 de oameni îşi anunţaseră prezenţa la eveniment.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top