Connect with us
Petre Daea, despre pesta porcină: „România va fi în stare să treacă peste acest moment greu”

Știri

Petre Daea, despre pesta porcină: „România va fi în stare să treacă peste acest moment greu”

Mjnistrul Agriculturii și Dezvolătrii Rurale a vorbit miercuri despre pesta porcină africană.

Acesta este de părere că România va fi în stare să treacă peste acest moment greu în care se află din cauza pestei porcine africane, dacă nu sunt puse zilnic la îndoială procedurile şi nu se fac interpretări de tot felul. Petre Daea a adăugat că pe unii nu-i interesează şoriciul porcului, ci doar modul în care pot creşte în sondaje.

„România va fi în stare să treacă peste acest moment greu, care este un moment dificil, printr-o singura soluţie: să analizăm cu atenţie şi să acţionăm împreună. Dacă noi zilnic punem la îndoială procedurile şi facem interpretări de tot felul, nu putem să stăpânim acest virus.

Pe unii, am văzut eu că nu-i interesează şoriciul porcului, cum nu-i interesa oaia, criticau oaia seara şi mâncau brânza dimineaţă, aşa e şi acum. Nu-i interesează şoriciul porcului, ci doar dacă cresc cumva în sondaje. Ori România nu are nevoie de aşa ceva.

Eu, ca om responsabil de sector, îi rog pe toţi să înţelegem acest moment şi să ne dăm mâna când e rău, să nu facem interpretări şi speculaţii de tot felul„, a precizat Petre Daea.

Citește și: Focar de pestă porcină în Vrancea, confirmat! Deputat PNL, solicitare de urgență

Ministrul a menţionat că în România nu există specialişti şi nicio facultate care să producă specialişti în ceea ce priveşte combaterea pestei porcine africane (PPA) şi de aceea trebuie lăsaţi medicii veterinari să îşi facă treaba, conform procedurilor stabilite de Uniunea Europeană, adăugând că boala există de 40 de ani şi nu a fost generată în România.

„În România nu există niciun specialist, nicio facultate care să producă specialişti privind combaterea PPA. Nu a fost o boală cunoscută şi care să manifeste interes pentru cercetare, pentru a fi analizată. De aceea ne folosim de experienţa oamenilor care s-au întâlnit cu o asemenea boală, dar care nu are nici vaccin şi nici tratament.

(…) Au venit specialişti din Franţa, Danemarca şi din Spania a venit unul în România, un specialist pe care îl folosesc ţările aflate în această situaţie. A analizat şi situaţia de la noi, considerând că pe partea de vest, în Satu Mare, am reuşit să închidem focare de patru ori până acum.

Citește și: Klaus Iohannis: „Guvernul este incapabil să gestioneze criza pestei porcine”

Acolo virusul a putut fi stăpânit, dar în sud, situaţia are altă dimensiune generată din interpretările specialiştilor de o serie de factori specifici zonei. Este important că toată lumea este conectată pentru rezolvarea ei. Noi nu avem dreptul să facem atac la proceduri, procedurile fiind stabilite de UE.

Nu intru în contradicţie cu nimeni, dar boala nu a fost generată în România, nu a făcut-o vreun creuzet din Ţara Românească o asemenea boală, boala este de mulţi ani, este de 40 de ani în Sardinia şi a evoluat foarte rapid în Rusia, Belarus, Ucraina, Moldova, Cehia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria şi mai nou în China.

(…) Dacă nu avem specialişti în România, cum peste noapte trebuie să ne erijăm în specialişti în domeniu? Haideţi să-i lăsam pe cei care ştiu, să îşi facă treabă. Eu am încredere în medicii sanitari-veterinari, în corpul sanitar-veterinar care ştie cum să se comporte cu boala.

Ştiu să se lupte cu bolile la animale şi la păsări, s-au pregătit pentru aşa ceva, pentru a pune stavilă acestei molime„, a explicat şeful MADR.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top