Connect with us
Dragnea: Am respect pentru ofiţerii SRI, nu pentru conducerile instituţiei

Știri

Plângere penală pe numele lui Liviu Dragnea. Ce acuzații i se aduc șefului PSD

Deputatul PNL Dan Vîlceanu a anunțat că a depus o plângere penală pe numele lui Liviu Dragnea la Parchetul General, acuzându-l pe acesta de abuz în serviciu.

Deputatul spune că liberalilor li s-a respins solicitarea de a depune o moţiune simplă pe motiv că PSD nu a fost de acord cu titlul, iar Biroul permanent a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare în luna august, unde urma să se discute despre protestul din 10 august şi despre pesta porcină africană.

„Astăzi (miercuri – n.r.), am depus o plângere penală (la Parchetul General -n.r.) împotriva domnului Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, acuzaţia fiind aceea de abuz în serviciu.

Camera Deputaţilor este insituţie care face legi în România şi cred că toţi românii sunt surpsinşi să audă că exact preşedintele acestei instituţii nu respectă legea.

Aceste lucruri nu pot fi tolerate la nesfârşit. Vă aduc aminte că ne-a fost refuzată depunerea unei moţiuni pentru că lui Liviu Dragnea şi PSD-ului lui nu le-au convenit titlul. (…) Din punctul nostru de vedere, acest demers era absolut necesar”, a declarat Dan Vîlceanu, conform Digi 24.

De asemenea, acesta îi reproşează liderului social-democraţilor şi faptul că că Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea PNL de convocare a unei sesiuni extraordinare în luna august.

Replica lui Liviu Dragnea la plângerea penală

În replică, șeful PSD spune că ar putea să facă o plângere penală pentru „semnăturile false” ale liberalilor.

„În care să se refere la semnăturile false? Eu cred că ar trebui acolo făcută o plângere penală. Chiar cred că grupul parlamentar al PSD ar putea să facă această plângere penală.

Dacă tot se merge pe asta, să facă şi ei (deputaţii social-democraţi – n.r.)”, a declarat, la Parlament, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, despre plângerea penală pe care deputaţii liberali o pregătesc pentru neconvocarea de către liderul PSD a unei sesiuni extraordinare în luna august.

Întrebat dacă s-a dus la capăt demersul de verificare a semnăturilor opoziţiei pe cererea de convocare a sesiunii extraordinare, Liviu Dragnea a răspuns:

„Eu cred că trebuie să se ducă. Numai procurorul poate să facă asta, împreună cu experţii”.

El a adăugat că nu este nicio problemă dacă PNL depune plângere penală pe numele său. „Să facă plângere penală, că nu e o problemă”, a spus Dragnea.

Citește și: Gabriela Firea vrea retragerea lui Liviu Dragnea de la șefia PSD: „Ar fi benefic pentru țară”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Știri

To Top