Connect with us

Știri

Plângere penală pe numele lui Tudorel Toader! Ce acuzații i se aduc ministrului Justiției

Sindicaliștii din Administrația Națională a Penitenciarelor au depus o plângere penală pe numele lui Tudorel Toader, acuzând-ul pe acesta de abuz în serviciu şi restricţionarea dreptului de reprezentare sindicală.

Aceștia susțin că ministrul Justiției a refuzat abuziv participarea reprezentanților sindicatelor la întrevederea de la sediul MJ la dezbaterea unor acte normative de interes.

Redăm comunicatul FSANP, referitor la Tudorel Toader:

Cerem anchetarea lui Tudorel Toader pentru abuz în serviciu şi restricţionarea dreptului de reprezentare sindicală.

În data de 30 mai 2018, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotriva lui Tudorel Toader, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi de încălcare a dreptului de reprezentare sindicală, fapte pentru care ministrul Justiţiei risca o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.

În data de 24 mai 2018, Tudorel Toader a refuzat în mod abuziv participarea reprezentanţilor FSANP la întrevederea ce a avut loc, la sediul Ministerului Justiţiei, pentru dezbaterea unor acte normative de interes, limitând astfel exercitarea atribuţiilor de reprezentare şi a mandatului acestora în vederea apărării şi promovării drepturilor şi intereselor profesionale ale membrilor de sindicat.

Deşi, în perioadă mai 2017 – mai 2018, au fost mai multe runde de negocieri şi mai multe întâlniri oficiale între Tudorel Toader şi reprezentanţii FSANP, ministrul şi-a permis, încă o dată, să dezinformeze cu intenţie opinia publică şi mass-media invocând o aşa-zisă lipsa de calitate a organizaţiei sindicale care a cerut insistent demiterea acestuia pentru incompetenţă şi subminarea sistemului penitenciar.

Evident, Tudorel Toader cunoştea faptul că FSANP este organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul sistemului penitenciar, în calitate de ministru al Justiţiei, acesta semnând un Acord cu FSANP, reprezentată prin preşedintele ales, cu doar 10 zile înainte de acest incident care constituie o discriminare vădită a organizaţiei noastre.

Drept urmare, până când organele competente se vor pronunţa în legătură cu plângerea penală pentru abuz în serviciu şi încălcare a dreptului de reprezentare sindicală, revenim cu solicitarea că ministrul Tudorel Toader să fie demis din funcţie pentru incompetenţă şi pentru încercările repetate de a dezinforma opinia publică.

Pentru conformitate, precizăm că Legea 62/ 2011 a dialogului social la art. 218 alin. 2 sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani infracţiunea de limitare a exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, iar art. 297 din Codul penal sancţionează infracţiunea de abuz în serviciu cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Citește și: Toader, despre revocarea lui Kovesi. Iohannis RISCĂ să nu mai fie PREȘEDINTE dacă refuză demiterea șefei DNA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top