Connect with us

Știri

Poliția Capitalei a publicat primele imagini cu bărbatul care a incendiat mai multe mașini

La câteva zile de la momentul în care un bărbat a incendiat mai multe autoturisme în București, Poliţia Capitalei a publicat imagini de pe mai multe camere de supraveghere un presupusul individ.

„Până la acest moment, investigaţiile noastre, care au început imediat după momentul comiterii acestor infracţiuni, ne-au dus către un bărbat care apare pe mai multe înregistrări. E vorba de aproximativ 200 de înregistrări care au fost vizionate în această perioadă.

La acest caz lucrează majoritatea poliţiştilor din Sectorul 1. (…) Urmează (…) să postăm pe site-ul oficial al Poliţiei Capitalei mai multe imagini, mai multe frânturi de imagini cu autorul acestor infracţiuni. E vorba de un bărbat despre care credem că este autorul incendierilor”, a declarat Ionuţ Dana, la sediul Secţiei 4 de Poliţie.

El a făcut un apel către cetăţeni pentru a ajuta la identificarea autorului incendierilor.

„A durat câteva zile vizionarea tuturor imaginilor. Repet, au fost foarte multe imagini de vizionat şi am considerat că e necesar să postăm cele mai bune imagini care să ne ducă la identificarea autorului.

Cu această ocazie, noi facem un apel către toţi cetăţenii din Bucureşti care ne pot sprijini cu identificarea autorului după vizionarea acestor imagini.

Punem la dispoziţia cetăţenilor, atât numărul de urgenţă 112, numere de telefon de la orice secţie de poliţie. Și avem rugămintea ca, în cazul în care un cetăţean, o persoană, are cunoştinţă despre acest bărbat, să sune la Secţia 4 de Poliţie, la numărul de telefon 021 222.41.58.

Este un număr de telefon alocat pentru acest caz pe care noi îl considerăm deosebit de important”, a spus comisarul-şef.


ISU Bucureşti – Ilfov a intervenit în mod succesiv, în decurs de mai puţin de o oră, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru stingerea a trei incendii produse la autoturisme staţionate.

Mai multe mașini incendiate în weekend în Capitală

Primul incendiu a fost anunţat la 112 în jurul orei 23,00, în strada Gala Galaction. Unde au fost găsite trei autoturisme care ardeau cu flacără. Iar cel de-al patrulea era doar afectat de căldura degajată.

În scurt timp a fost anunţat un incendiu similar în strada Petru Rareş. Unde a fost identificat un autoturism distrus în proporţie semnificativă, iar cel de-al doilea era afectat în partea frontală.

Cel de-al treilea incendiu s-a produs în strada Nicolae Ionescu, la două autoturisme care ardeau cu flacără, pe o suprafaţă de peste 80% din caroserie.

CITEȘTE ȘI: Incendiu de proporții în Oradea! Aproape 100 de pompieri au intervenit de urgență
Incendiu puternic pe platforma fostei rafinării Astra! De la ce a pornit totul

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top