În curând, Poliția Română va arăta complet diferit. Schimbarea va fi făcută atât la nivel de dotări, cât și în ceea ce privește cromatica uniformelor. Totodată, Ministrul de Interne anunță că polițiștii vor beneficia de armament nou și dotări de ultimă generație.
Se vorbește despre o adevărată reformă. Poliția Română își schimbă culorile, pentru a se adapta la culorile utilizate de alte state din Uniunea Europeană. Rebrenduirea a fost inspirată de la Poliţia din Germania. „În curând o să observați diferențele și nu doar în ceea ce privește autospecialele”, a declarat ministrul de Interne Marcel Vela, în exclusivitate pentru Observator.
La baza acestor schimbări stă dorința de a diferenția Poliția Națională de Poliția Locală.
„O să vedeți, cât de curând, că polițiștii vor arăta altfel în stradă. O redefinire a Poliției, o delimitare clară a competențelor, înseamnă o adevărată reformă”, a declarat Ministrul de Interne.
S-au făcut deja câțiva pași. Autospecialele noi de Poliție au fost recolantate în albastru și galben, și sunt cel puțin interesante. Nu vor mai avea indicativ, ci sigla Poliției Române.
Polițiștii vor avea în dotare bastoane cu șocuri electrice, bodycam-uri, dar și căști cu vizetă, pentru a fi protejați de coronavirus. Totodată, ministrul Vela vorbește și despre achiziția de armament nou, de ultimă generație.
„Se face această nouă colantare în prețul inițial pentru mașinile noi. Pentru celelalte intră în costurile normale. Etapizat vor fi toate mașinile recolantate. Când se refac branduirile se fac în forma nouă. O să achiziționăm și bastoane cu șocuri electrice și, în contextul pandemiei, căști cu vizetă, pentru a-i proteja”, a mai precizat ministrul Vela.
Ministrul de Interne spune că astfel se va face o diferențiere vizuală între Poliţia Naţională şi Poliţia Locală. El susține că rebranduirea înseamnă mai mult decât schimbările de ordin vizual. Înseamnă o reorganizare, o redefinire a Poliţiei, o delimitare clară a competenţelor, înseamnă o adevărată reformă.
Acest site foloseste cookies.
Read More