Liderii PNL s-au reunit marți, de la ora 22:30, într-o ședință a conducerii, pentru a valida lista miniștrilor propuși de partid în Guvernul Cîțu. După ore întregi de contraziceri și tensiuni, liderii PNL au votat lista miniştrilor propuşi de partid în Guvernul Cîţu. Vezi care este structura noului cabinet.
După o ședință tensionată, liderii PNL au votat lista miniştrilor propuşi de partid în Guvernul Cîţu. La vot au fost 63 de voturi pentru, 2 împotrivă și 5 abțineri. Cei care nu au fost de acord cu propunerile sunt Ilie Bolojan și Florin Roman, iar Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Emil Boc, Dan Motreanu și Cristian Bușoi s-au abținut de la vot.
Fostul prim-ministru, Ludovic Orban, a fost acuzat că a vândut partidul și l-a trădat la negocierile de la Vila Lac. Ilie Bolojan, Emil Boc și Florin Roman l-ar fi acuzat pe Orban că a omis mai multe ministere precum ministerul Dezvoltării, ministerul Fondurilor Europene sau ministerul Transporturilor.
Florin Cîţu a precizat că audierea miniştrilor va avea loc în cursul zilei de miercuri, începând cu orele 10.00 sau 11.00, iar votul de învestitură ar uma să fie la ora 18.00, urmat de depunerea jurământului.
Florin Cîțu a fost desemnat premier marți de către președintele Klaus Iohannis. El a declarat că principalele sale scopuri sunt să scoată România din criză și să le fie alături românilor în aceste vremuri grele. El i-a asigurat pe toți că miniștrii aleși își vor îndeplini cu responsabilitate obiectivele și vor face tot ce pot pentru binele țării.
„Vreau să îi asigur pe români că îmi dau seama și știu perioada dificilă prin care trece România și vreau să le garantez că voi face tot ce este posibil pentru a avea o guvernare stabilă și de lungă durată. România trece, în această perioadă, printr-o criză dublă, una de sănătate și una economică. Este rolul acestei guvernări să treacă cât mai rapid România prin criza de sănătate, cu cât mai puține costuri pentru români și să reașezăm economia pe picioarele ei, sănătoasă”, a spus Florin Cîțu, la Cotroceni.
Lista PNL
Acest articol a fost actualizat la: 2020-12-23T09:55:13+02:00 9:55
Acest site foloseste cookies.
Read More