Connect with us
Angela Merkel a ajuns la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump

Politic

Angela Merkel a ajuns la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump

În contextul în care președinții celor două Corei s-au întâlnit pentru un summit istoric, o altă vizită importantă are loc în cealaltă parte a Globului.

Angela Merkel, cancelar al Germaniei, a sosit joi seara la Washington, unde urmează să discute cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

Cei doi se vor întâlni vineri dimineaţa la Casa Albă, iar după dialogul din Biroul Oval vor lua prânzul împreună. Programul prevăzut pentru întâlnire are o durată de circa trei ore şi se va încheia cu o conferinţă de presă comună.

Merkel vizitează SUA imediat după preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pe care Trump l-a primit timp de trei zile, în prima vizită de stat pe care a găzduit-o de la preluarea mandatului. Cancelarul german a mai fost la Casa Albă şi în martie anul trecut, dar nu a fost întâmpinată cu onorurile cele mai înalte.

Citește și: Emmanuel Macron și Donald Trump pledează pentru un nou acord cu Iranul
Surse guvernamentale de la Berlin au declarat DPA că nu se aşteaptă ca Merkel să obţină pentru Uniunea Europeană prelungirea după data de 1 mai a exceptării de la taxele vamale impuse de preşedintele SUA în martie asupra importurilor de oţel şi aluminiu.

Citește și: Angela Merkel, afirmații surprinzătoare: „Islamul aparține Germaniei”

Angela Merkel speră să îl convingă pe Trump să renunțe la ideea de a anula acordul cu Iranul

Atât Merkel, cât şi Macron speră să îl convingă pe Trump să renunţe la intenţia sa de a anula acordul cu Iranul în domeniul nuclear. Preşedintele SUA urmează să anunţe pe 12 mai dacă reintroduce sancţiunile împotriva regimului de la Teheran, suspendate în 2015 în schimbul îngheţării programului iranian de înarmare nucleară.

Pe agenda bilaterală americano-germană s-ar mai putea afla, potrivit DPA, conducta de gaze Nord Stream 2, care ar urma să lege Germania de Rusia, şi bugetul alocat apărării de guvernul de la Berlin, mai mic decât 2% din PIB, cât recomandă NATO.

Foto: Hepta

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top