Connect with us
Bogdan Stanoevici, infectat cu coronavirus. Starea lui este una critică

Politic

Bogdan Stanoevici, infectat cu coronavirus. Starea lui este una critică

Actorul Bogdan Stanoevici, fost ministru al Românilor de Pretutindeni în Guvernul Ponta, se află în stare gravă din cauza infectării cu noul coronavirus. Boala a evoluat rapid la el și, conform primelor informații, plămânii sunt aproape în totalitate afectați de virus.

Bogdan Stanoevici, transferat la Fundeni

Surse medicale au declarat pentru Gândul că starea de sănătate a lui Bogdan Stanoevici este una extrem de gravă. Inițial, el s-a aflat internat la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală, unde a ajuns în data de 16 decembrie. La două zile după intubare, el a fost mutat la secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului, unde s-a ales și cu o infecție nosocomială, care a complicat și mai mult lucrurile.

Ulterior, medicii au decis să-l transfere la Institutul Inimii, unde medicii fac tot posibilul pentru a-i salva viața. El se află în stare gravă, având în vedere că plămânii lui au fost afectați aproape în totalitate.

Din acest motiv, el a fost suspus unei intervenții pentru a fi stabilizat. Mai exact, conform Gândul, el a trecut pe oxigenare extracorporală, o intervenție delicată, realizată prin procedura ECMO, în scopul de a-i pune plămânii în repaos total pentru o perioadă de 7-15 zile.

“Aceste două săptămâni sunt critice, însă medicii speră ca plămânii afectați aproape integral să redevină funcționali. În continuare, este în stare gravă”, au dezvăluit surse medicale.

Amintim că celebrul actor declara, în urmă cu ceva timp că el nu poartă mască de protecție, pentru că nu se teme de virus și este sănătos și nu le pune viața în pericol celorlalți. Mai mult, el susținea că masca de protecție nu îi face deloc bine și nu vrea să aibă parte de complicații din cauza ei. Totuși, având în vedere că este obligatorie acum, s-a conformat de fiecare dată. În plus, el explica faptul că și-a făcut lunar testul anti-COVID, iar toate au ieșit negative.

„Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile, vă spun eu acum – faptul că nu port mască este în primul rând pentru că sunt sănătos. Şi aici îl citez pe ministrul Sănătăţii, care a spus că masca o poartă oamenii bolnavi, oamenii sănătoşi nu o poartă. Am făcut în fiecare lună câte un test, din motive diferite. Toate negative.

Pe de altă parte, am purtat-o acolo unde eram obligat să o fac, pentru că eu sunt un respectuos al legii şi mi-a ieşit un herpes. Îmi pare foarte rău că vă dau din casă, dar în momentul în care aş pune mască s-ar produce o infecţie şi chiar nu am timp de infecţii în acest moment.”, au fost vorbele politicianului.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top