Politic

Călin Popescu-Tăriceanu: Dăncilă este disperată, de aceea l-a numit pe Meleșcanu președinte

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că nominalizarea lui Teodor Meleşcanu de către social-democraţi pentru funcţia de preşedinte al Senatului a fost o încercare a premierului Viorica Dăncilă de a „rupe” ALDE, de unde ar fi urmat să plece către PSD alţi 15 senatori şi deputaţi.

Tăriceanu a declarat marţi, într-o emisiune la Antena 3, că nominalizarea lui Meleşcanu nu poate fi acceptată politic de către de ALDE, în contextul în care partidul nu mai este partenerul de guvernare al PSD.

„Este un moment aş spune stânjenitor pentru unii dintre noi, întrucât colegul nostru, domnul Meleşcanu, a venit cu o propunere de a fi numit în funcţia de preşedinte al Senatului din partea PSD, dar în contul ALDE. Am discutat cu colegii dacă o astfel de formulă poate să fie acceptată. Nu poate politic să fie acceptată, pentru că ea ar crea nişte ambiguităţi, pe care vrem să le evităm în mod clar, de o continuare a asocierii noastre în actul de guvernare cu PSD şi prin urmare, de aceea astăzi, conform şi regulamentului de funcţionare al Senatului, Biroul Politic Central al ALDE a luat hotărârea să îl propună pentru funcţia de preşedinte al Senatului pe colegul nostru Iani (Ion – n.r.) Popa”, a precizat liderul ALDE.

Acesta a subliniat faptul că prin această nominalizare s-a dorit doar „ruperea” ALDE.

Tăriceanu, despre Meleşcanu la şefia Senatului: Am asistat la o încercare disperată a doamnei premier Dăncilă de a ataca ALDE

„Am asistat în mod evident la o încercare disperată a doamnei premier Dăncilă de a ataca ALDE, de a rupe partidul şi de a veni cu această formulă care ar fi trebuit să însemne un cântec de sirenă şi pentru alţi colegi care, eventual, să îl urmeze pe domnul Meleşcanu. Erau calcule care indicau că domnul Meleşcanu, calcule la PSD, ar fi urmat să fie însoţit de un număr de senatori şi deputaţi, aproximativ 15”, a adăugat Tăriceanu.

În opinia sa, Viorica Dăncilă este înconjurată de consilieri care o împing să facă tot felul de greşeli, deşi despărţirea ALDE de PSD a fost una în condiţii civilizate şi de respect.

„O agresiune fără seamă, fără comparaţie din partea doamnei premier în calitatea de preşedinte de partid asupra noastră mă face să cred că au ales o altă strategie decât cea a respectului şi a comunicării civilizate şi, sigur, în atare condiţii, suntem obligaţi să ne apărăm”, a afirmat Tăriceanu.

În acelaşi context, preşedintele ALDE a reiterat faptul că, în opinia sa, PNL doar „mimează” depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului.

„Moţiunea de cenzură este un fel de Fata Morgana. Ne tot fâlfâie conducerea PNL că vor depune o moţiune de cenzură, dar nu o vedem. PNL, în momentul de faţă, în mod evident, susţinându-l pe Klaus Iohannis, nu are nici cea mai mică intenţie să-l pună pe Klaus Iohannis să gestioneze o criză politică, ce ar urma unei moţiuni de cenzură reuşită. Deci, PNL mimează în acest moment, vreau să fiu foarte clar, ideea unei moţiuni de cenzură”, a declarat acesta.

Pe de altă parte, Tăriceanu a precizat că în ALDE nu este o preocupare pentru o viitoare guvernare, în condiţiile în care partidul tocmai a renunţat la una. AGERPRES

Share
Scris de
Laurențiu Emanuel

Acest site foloseste cookies.

Read More