Connect with us
Cine este Florin Cîţu, noul prim ministru al României

Politic

Cine este Florin Cîţu, noul prim ministru al României

Preşedintele a spus că lucrurile s-au „cristalizat” şi o coaliţie formată din PNL, USR PLUS şi UDMR a fost formalizată şi a dovedit deja majoritatea în Parlamentul României.

„Cu ocazia consultărilor, liderii formaţiunilor care formează coaliţia de centru dreapta s-au prezentat împreună şi au propus un candidat pentru poziţia de prim-ministru. Aşadar, luând în considerare toate acestea, am decis să îl desenez pe domnul Florin Cîţu pentru poziţia de prim-ministru”, a spus Klaus Iohannis.

Florin Cîţu: De mâine seară pornim la drum

„I-am transmis domnului preşedinte că sunt gata să-mi asum această guvernare în acest moment dificil pentru România, că vom continua ce am început în acest an şi binenţeles că avem un program de guvernare care aduce multe lucruri importante, măsuri importante pentru români. Am prezentat şi cum văd lucrurile imediat după votul de mâine seară (miercuri – n.r.), şedinţă de guvern, şi care vor fi măsurile din acea şedinţă”, a spus Florin Cîţu.

Noul premier a spus că fiecare minister şi fiecare ministru va fi evaluat trimestrial pentru a vedea dacă au fost îndeplinite obiectivele. Florin Cîţu are la dispoziţie 10 zile să formeze Guvernul.

„Vreau să îi asigur pe români că îmi dau seama şi ştiu perioada dificilă prin care trece România şi vreau să le garantez că voi face tot ceea ce este posibil pentru a avea o guvernare stabilă şi de lungă durată. În acelaşi timp, domnule preşedinte, aş vrea să fac o declaraţie fermă astăzi aici: România trece, în această perioadă, printr-o criză dublă, una de sănătate şi una economică. Este rolul acestei guvernări să treacă cât mai rapid România prin criza de sănătate, cu cât mai puţine costuri pentru români şi să reaşezăm economia pe picioarele ei (..) Vin în faţa dumneavoastră cu o echipă de profesionişti. În acelaşi timp, fiecare minister şi fiecare ministru va avea obiective clare din partea prim-ministrului, care vor fi monitorizate trimestrial. Mă voi asigura că aceste obiective vor fi duse la îndeplinire. Nu în ultimul rând, domnule preşdinte, vă asigur de un parteneriat cinstit şi onest pentru că împreună avem acelaşi obiectiv: dezvoltarea României”, a declarat Florin Cîţu.

Cine este Florin Cîţu

Născut pe 1 aprilie 1972, a fost economist sef al ING, unul dintre cei mai activi participanți la ceea ce presa a denumit atac speculativ pe leu din 2008. Atac în urma căruia toți trezorierii băncilor care au participat au fost indepărtați, inclusiv Florin Cîțu. El a absolvit în 1996 Grinnell College din SUA, specializarea economie/matematică, şi are un master şi un doctorat la Iowa State University. Anterior revenirii în România, Cîţu a mai lucrat ca economist la Banca Europeană de Investiţii (2003 – 2005) şi la banca centrală a Noii Zeelande (2001 – 2003). În perioada 1997 – 2001, a fost lector la Iowa State University, în SUA. Ca limbi străine cunoscute, din CV reiese că vorbește engleză, franceză și italiană.

Florin Cîțu a fost, până acum, ministru al Finanțelor Publice din noiembrie 2019 și este senator PNL din 2016.

A preluat Ministerul Finanțelor (în noiembrie 2019) cu un deficit bugetar de 2,8% din PIB (atât era la finalul lunii octombrie) și a încheiat anul trecut cu 4,58% pe cash. El a menționat atunci facturi neplătite din anii trecuți și a vorbit frecvent despre rambursări de TVA.

La scurt timp după preluarea mandatului, a încercat să schimbe două persoane din conducerea CEC Bank, dar pare că BNR nu a acceptat, având în vedere că au rămas în Consiliul de Administrație. În final a reușit să o numească ca președinte CA pe șefa ANAF, Mirela Călugăreanu, care era membru. De asemenea, nu a schimbat-o pe Călugăreanu de la ANAF, aceasta păstrându-și funcția dată în timpul mandatului fostului ministru Eugen Teodorovici.

De asemenea, de-a lungul ultimului an a prezentat bucăți dintr-un document confidențial al fostului Guvern despre care a spus că prevede, printre altele, prorogarea creșterii punctului de pensie din septembrie 2020 până în septembrie 2021, precum reducerea cu 30% a personalului bugetar, reducerea cu 20% a cheltuielilor primăriilor și cheltuielilor județene etc. La un moment dat, a decis publicarea documentului și s-a constatat că era o notă de informare a unei delegații care a mers în SUA și informa asupra discuțiilor avute acolo. Singuru lucru cât de cât real fiind legat de posibilitatea de a nu fi crescute pensiile cu 40%. De fapt, era vorba de o propunere a celor care au fost în delegație.

În timpul mandatului său, agențiile de rating au păstrat ratingul României, dar au modificat perspectiva la negativă, fiind un semnal de alarma tras de acestea în principal în privința majorării punctului de pensie cu 40%. De precizat că bugetul pe 2020 a fost construit de Florin Cîțu conținând această creștere. Între timp, odată cu cea de-a doua rectificare, pensiile au crescut cu 14%. Agențiile de rating nu ne-au retrogradat la junk, un lucru bun, iar perspectiva a rămas tot negativă.

Conform ultimei declarații de avere, el deține o cotă parte de 1/2 din 2 terenuri: un hectar din comuna Golești, sat Tulei, județul Vâlcea și dintr-un teren de 75 ha, din comuna Voineasa – ambele de la părinți. În Tulei, el are și o cotă parte de 1/2 dintr-o clădire de 130 metri pătrați. Cîțu are și o casă de 130 de metri pătrați cumpărată prin credit în Sectorul 2 din Capitală. El are un depozit bancar de 350.000 lei și a acordat un împrumut de 30.600 euro. Florin Cîțu are și un credit de 303.000 de euro contractat în 2007.

Din data de 22 decembrie, el este prim ministrul României, desemnat de președintele Klaus Iohannis.

Cristiana Aștefănoaiei este senior editor la huff.ro, până acum a mai fost prezentator TV la o televiziune locală din Galați, Redactor Șef la Revista Teo, Social Media Manager la conturile Air24 GATE SRL, precum STIRI24

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top