Cristian Tudor Popescu a comentat instalarea regimului Dragnea. Jurnalistul spune că vor fi observate consecințe în Justiție aducând în discuție cazul fostului deputat Sebastian Ghiță. CTP spune că acesta a dispărut și nimeni nu a fost găsit respunzător.
„Dl Ghiță nici măcar nu a primit mandat de arestare. După care, procurorul general, dl Augustin Lazăr, ne spune că tot ce debitează dl. Ghiță de pe ecranul televiziunii sale personale, adică niște vorbiri dement denigratoare la adresa unor persoane și instituții ale statului român, cu intenție vădită de subminare a lor, sunt doar niște exerciții de exprimare liberă, legale, ale dlui Ghiță.
Incredibil! Care va să zică nu sunt sechestrate aceste înregistrări, aruncate în eter de dl Ghiță ca de Osama bin Laden – așa obișnuia bin Laden să-și trimită înregistrările. Deci nu e nicio problemă pentru procurorul general al României, iar dl președinte Dragnea, șeful Guvernului și Parlamentului, îl numește pe acest domn Ghiță – cu duioșie, cu prietenie – „Sebi”, invocând și dând ca exemplu ce spune dânsul, adică luați aminte la ce spune „Sebi”.
Cam astea sunt perspectivele în legătură cu ce se va întâmpla cu justiția din România. Din păcate, nu pot avea o viziune mai luminoasă”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.
Sebastian Ghiță este de negăsit din data de 22 decembrie 2016, când nu s-a prezentat la DNA.
Citește și: Sebastian Ghiță află pe 5 ianuarie dacă va fi arestat
„Acest domn Ghiță își bate joc de 11 zile de toate autoritățile statului din această țară și nu are probleme. Nu are o problemă Procuratura, nu are o problemă Poliția…Deci, este un infractor fugar care apare la televizor și dă cu tifla, prezentând tot felul de hârtii obscure care nu se văd, tot felul de manipulări adresate maimuțelor antropoide de către acest domn și văd că nu e nicio problemă! Probabil așa va fi în continuare, astea sunt noile orientări în justiția din România. Om vedea!”, a mai spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
abia astept sa vo traga dragnea
Se pare ca totuna-i.... la noi in tara, de peste 25 ani. Nici nu va fi nimic. Au coborat unii din caruta, s-au urcat altii, iar noi tot acolo ramanem