Cum s-au cunoscut Diana Șoșoacă și George Simion. Sunt două personaje politice care au apărut în atenția publicului larg după rezultatul alegerilor parlamentare din 2020. Diana Șoșoacă a intrat în Parlamentul României din partea formațiunii politice AUR. Colegii de partid sunt mândri de ea și spun că au o relație foarte bună. Totuși, cum au ajuns Diana Șoșoacă și George Simion – liderul AUR să lucreze împreună.
Alianța AUR a câștigat un procent de 9% la alegerile parlamentare din 2020. Acest rezultat a șocat opinia publică, mai ales că AUR a apărut de nicăieri și a organizat doar campanii de promovare online.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, George Simion a vorbit despre partidul pe care îl conduce și despre cum a format listele pentru alegerile parlamentare. El a spus că a fost extrem de greu, dar că i s-a alătura o rețea a profesioniștilor care veneau din diferite domenii de activitate. Așa a cooptat-o pe avocata Diana Șoșoacă, cea care peste câteva luni avea să ocupe un fotoliu.
A trebuit să purtăm multe negocieri, multe discuții, multe nopți, multe convingeri. A trebuit să folosim toată resursa disponibilă să îi convingem pe acești oameni. Ni s-a alăturat o rețea a profesioniștilor din care fac parte Florian Colceag, Iuliean Horneț, Alexandru Stănilă, avocata Diana Șoșoacă.
Se pare, totuși, că în timp, relația profesională dintre Diana Șoșoacă și George Simion s-a deteriorat. Dacă la început liderul AUR îi lua apărarea colegei lui de partid în fața presei, acum pare că merg pe fronturi diferite. Un caz în care i-a luat apărarea a fost cel legat de purtarea măștii de protecție, sau mai exact, de nepurtarea ei.
„Dacă un doctor a semnat acolo şi consideră de cuviinţă că nu trebuie să poarte doamna avocat mască, înseamnă că el este medic. Sunt multe păreri în rândul avocaţilor, jurnaliştilor şi în rândul medicilor, să se exprime cei abilitaţi, eu doar ştiu că 85% – 93% dintre măştile de pe piaţă au fost declarate neconforme de Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului”, spunea George Simion.
Recent, Diana Șoșoacă a fost invitată în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3 și, în urma unor șicane cu moderatorul, femeia s-a ridicat și a plecat din platou. La câteva zile distanță, în aceeași emisiune a fost invitat George Simion care s-a comportat ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Asta ridică multe semne de întrebare, la fel ca și manifestările pe care cei doi le-au organizat în stradă, separat, după incendiul de la Matei Balș.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-02-02T14:14:08+02:00 14:14
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii