Politic

Dan Șova, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, miercuri, pe fostul senator Dan Şova la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul ‘CET Govora’, decizia fiind una definitivă.

În plus, instanţa a dispus interzicerea exercitării unor drepturi civile de către Dan Şova pe o perioadă de 2 ani după executarea închisorii.

În acelaşi dosar, magistraţii au menţinut condamnarea fostului director al CET Govora Mihai Bălan la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere.

Pe de altă parte, completul de cinci judecători a dispus ca Mihai Bălan să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii la Primăria comunei Câineni, acesta având de plătit şi suma de 1.056.000 lei către CET Govora.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi de către completul de cinci judecători de la Instanţa supremă.

A existat şi opinie separată, în sensul achitării lui Dan Şova şi condamnarea lui Mihai Bălan doar în legătură cu un contract din 2013.

Iniţial, la instanţa de fond, Dan Şova a fost condamnat, în septembrie 2017, la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere de 4 ani.

Instanţa a dispus atunci confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova.

Citește și: Dan Şova: Ultimul termen în dosarul CET Govora

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

Dan Șova ar fi încasat un comision în valoare de 40000 de euro

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

Foto: Hepta.ro

Acest articol a fost actualizat la: 2018-06-20T16:52:00+03:00 16:52

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More