De ce a desemnat-o Iohannis pe Viorica Dăncilă în funcţia de prim-ministru

Ultimul update: marți 23 ianuarie 2018 16:28 Data publicării: marți 23 ianuarie 2018 16:28
Autor , în Politic

Preşedintele Klaus Iohannis spune că nu există niciun motiv pentru suspendarea sa din funcţie. Iohannis a mai precizat că nu i-a fost şi nu îi este teamă de suspendare.

Acesta a subliniat că pentru el acesta „nu este cu certitudine un factor” în decizia sa de desemnare a Vioricăi Dăncilă pentru postul de premier.

El a reluat afirmaţiile potrivit cărora a cântărit toate argumentele, susţinând că a ajuns la concluzia că este varianta pe care trebuie să o accepte.

Iohannis a explicat şi de ce a acceptat-o pe Dăncilă premier

„Am spus chiar la desemnare că am cântărit toate argumentele şi am ajuns la concluzia că este varianta pe care trebuie să o accept”, şi-a explicat Iohannis decizia de a accepta propunerea PSD-ALDE de a o desemna premier pe Viorica Dăncilă.

Întrebat dacă decizia sa a fost influenţată de posibilitatea de a fi suspendat din funcţie, Klaus Iohannis a spus că nu i-a fost şi nu îi este teamă de suspendare pentru că nu există motive.

„Nu mi-a fost şi nu mi-e teamă de suspendare. Nu există niciun motiv de suspendare a mea din funcţie şi încet, dar sigur trebuie să eliminăm acest factor din discuţia publică. (…) au mai fost încercări de suspendare, dar nu cred că această posibilitate de suspendare trebuie să fie un argumen în dezbaterea publică. Pentru mine, nu este cu certitudine un factor de decizie”, a declarat preşedintele.

El a spus, răspunzând unei alte întrebări a jurnaliştilor, că a avut o ântâlnire cu Viorica Dăncilă, înainte de a o desemna premier, pentru că i s-ar fi părut „ciudat” să facă o nominalizare fără să cunoască persoana.

Întrebat ce a recomandat-o pe Dăncilă, preşedintele a răspuns

„Majoritatea parlamentară a recomandat-o”.

De asemenea, preşedintele a fost întrebat dacă la întâlnirea cu Viorica Dăncilă i-a pus în vedere acesteia ca din viitorul cabinet să nu facă parte persoane cu probleme penale, el răspunzând:

„Când am vorbit cu doamna Dăncilă m-am concentrat pe persoana domniei sale, iar în continuare vom vedea cu ce echipă va merge PSD”.

Klaus Iohannis a făcut aceste declaraţii după întâlnirea anuală pe care a avut-o cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

Citeşte şi Panică la Londra! Un hotel şi două staţii de metrou au fost evacuate

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii