Connect with us
În Parlamentul European a avut loc o dezbatere cu privire la situația în care se află România. Frans Timmermans, a făcut un apel...

Politic

Dezbatere în Parlamentul European cu privire la situația României

Astăzi a avut loc o dezbatere în Parlamentul European cu privire la situația României. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a făcut un apel ca Executivul de la Bucureşti să renunţe la modificările pe care le aduce Codului Penal.

Dezbatere în Parlamentul European despre situația României

„Este îngrijorător ce am văzut în ultimele zile. Ordonanţa de urgenţă şi proiectul de lege privind lupta împotriva corupţiei nu pot fi interpretate altfel decât un pas în spate de la progresele văzute în ultimele decenii. Cred că, la fel ca orice naţiune europeană, poporul român merită politicieni şi guverne care vor să lupte împotriva corupţie. Am văzut protestele, am văzut îngrjorarea exprimată de sistemul judiciar. Lăsaţi-i să îşi termine treaba, pentru a putea spune că progresele sunt ireversibile”, a spus Timmermans.

Monica Macovei a luat cuvântul la dezbateri.

„Modificările aduse au fost publicate în jurul ore Acest Guvern este numit guvern de hoți,m mafia instalată la Guvern, guvern de bandiți. Au acționat noaptea, pe neașteptate fără să anunțe pe nimeni, fără să fie pe ordinea de zi ca să se scape pe ei. În primul rând pe liderul social-democraților Liviu Dragnea. Să modifici abuzul în serviciu care există în toate țările din lumea asta, în urma căruia scapă foarte mulți politicieni, foarte mulți din administrației. Aseară au fost, pe stradă în București, circa 200.000 de oameni și alți 200.000 de oameni au fost în restul țării. Comisia Europeană trebuie să ceară acestui Guvern să abroge ordonanța de urgență până pe 9 februarie. Dacă vreți să mergeți în misiune, mergeți mâine, și stați alături de popor nu alături de hoți. Hoții trebuie anchetați că de-asta am intrat în UE cu lupta anticorupție.”, a declarat Monica Macovei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top