Connect with us
Ecaterina Andronescu, audiată la DNA

Politic

Ecaterina Andronescu, singurul senator care a votat împotriva OUG 13

Ecaterina Andronescu a votat, luni, împotriva Legii de respingere a OUG 13/2017. A fost singurul senator care a susținut astfel proiectul la vot, în timp ce alți nouă parlamentari, dintre care șapte ai PMP, unul al PSD și unul al ALDE, s-au abținut.

Potrivit rezultatelor votului electronic, pentru respingerea OUG 13 s-au înregistrat 110 voturi „pentru”, 9 abțineri și un vot „împotrivă”. Votul „împotrivă” a fost cel al senatorului PSD Ecaterina Andronescu.

Cum au votat parlamentarii OUG 13. Ecaterina Andronescu a votat împotrivă

Senatorul nu și-a explicat opțiunea de la tribuna votul. Alți nouă senatori s-au abținut, printre ei fiind întregul grup senatorial al PMP prezent în sală. Cei nouă parlamentari sunt Ioan Simionca (ALDE), Rodica Covaciu (PMP), Gabi Ionascu (PMP), Valeriu Badulescu (PMP), Cristian Lungu (PMP), Ioan Talpos (PMP), Gheorghe Baciu (PMP), Traian Basescu (PMP) si Stefan Mihu (PSD).

Din sală a plecat liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu înainte de exprimarea votului. El a afirmat că senatorii formațiunii sale sunt liberi să voteze cum doresc.

Toți parlamentarii PNL, USR și UDMR prezenți în sală au votat pentru respingerea OUG 13.

Dezbaterile asupra OUG 13 au durat aproximativ o oră și jumătate. PMP a anunțat, prin vocea liderului de grup, că senatorii formațiunii se vor abține.

Citește și: OUG 14, aprobată în Comisia juridică a Camerei Deputaților

De altfel, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a refuzat să conducă sedința de plen în care a fost respinsă OUG 13,. El l-a delegat în locul său pe unul dintre cei patru vicepreședinti, social-democratul Nicolae Bădălau.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top