Preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedinţilor Parlamentului în care propune numirea lui Gabriel Vlase în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), anunţă Administraţia Prezidenţială.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie, în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Petru-Gabriel Vlase este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.
El este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Naţională, Academia Naţională de Informaţii, şi doctor în Ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii.
În septembrie 2016, Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al SIE.
În plan politic, Gabriel Vlase este unul dintre oamenii foarte apropiați de fosta eminență cenușie a PSD, Viorel Hrebenciuc și foarte bun prieten cu fostul premier, Mihai Tudose. De alfel, Vlase și Tudose au traiectorii asemănătoare și au crescut împreună în Parlament și în interiorul PSD.
Numele lui Gabriel Vlase apare în ”Dosarul retrocedărilor”, alături de numele lui Viorel Hrebenciuc. Ulterior s-a dovedit că Vlase nu era implicat și nu a fost prins în malaxor.
Gabriel Vlase s-a remarcat ca unul dintre parlamentarii apropiați de serviciile secrete. În 2010 a obținut titlul de doctor la Academia Națională de Informații și tot parcusul său politic a fost marcat de apropierea de zona serviciilor secrete.
Acest site foloseste cookies.
Read More