Politic

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost respinsă, nefiind suficiente voturi exprimate

Plenul Parlamentului a început miercuri dezbaterea moţiunii de cenzură „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, semnată de PNL, USR şi PMP.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a picat. Au fost 166 de voturi pentru și 4 împotriva, nefiind suficiente voturi pentru ca moțiunea inițiată de PNL să fie aprobată.

UPDATE 17.50: Senatorii şi deputaţii au început să voteze miercuri la moţiunea de cenzură.

Se votează secret, cu bile.

La şedinţă participă premierul Viorica Dăncilă şi membrii Cabinetului. Şedinţa este condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Gabriel Vlase.

Din totalul de 465 de parlamentari, 380 şi-au înregistrat prezenţa. Moţiunea de cenzură este prezentată în plen de senatorul USR Radu Mihail.

Votul va fi secret, exprimat cu bile, însă şansele opoziţiei de a trece moţiunea sunt minime, în condiţiile în care sunt necesare cel puţin 233 de voturi favorabile, iar cele trei partide au doar puţin peste 150 de parlamentari.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a arătat profund dezamăgită de comportamentul parlamentarilor din Opoziție.

Dacă ar trece această moțiune, ce s-ar întâmpla cu această țară? Cetățenii vor trăi mai bine sau mai rău? Sunt forțe care se opun puterii „legitim” constituite”. Prima dezinformare e cea mai grava: insinuarea că nu mai sunt bani de pensii”, a spus Viorica Dăncilă în Parlament.

Nu m-am aşteptat ca întreaga moţiune să fie o înşiruire de falsuri, o prezentare parcă a unei alte realităţi, făcută cu rea-credinţă. Înţeleg rolul opoziţiei şi obligaţia ei de a critica Guvernul. Acest lucru face parte din mecanismul esenţial al democraţiei. Dar felul în care astăzi, lipsită de argumente raţionale, opoziţia subminează întregul efort al Guvernului pe baza unor acuzaţii lipsite de logică şi realism mă face să cred că această moţiune nu reprezintă decât un joc politic”, a declarat Dăncilă, la dezbaterea moţiunii de cenzură intitulate „Demiterea Guvernului Dragnea – Dăncilă, o urgenţă naţională!”.

Prim-ministrul a spus că a parcurs cu atenţie textul moţiunii de cenzură şi s-a declarat „dezamăgită”. Ea a adăugat că spera, în ciuda adversităţii politice, într-o „abordare constructivă a criticii”, în beneficiul cetăţeanului.

„Am sperat să fim avertizaţi, corectaţi, ba chiar traşi de mânecă, cu privire la anumite măsuri, care pot părea, din perspectiva dumneavoastră, discutabile. Mistificaţi realitatea pentru a vă servi propriile interese politice. Prezentaţi răul ca fiind bine, iar binele ca fiind rău. În discursul dumneavoastră nu mai este loc de nuanţe. Totul este alb şi negru. Tot ce face puterea e rău, iar tot ce faceţi dumneavoastră e bine. Acestea sunt premisa şi concluzia moţiunii, care trădează o aroganţă incredibilă în raport cu prestaţia îndoielnică pe care aţi avut-o când aţi fost la guvernare. Refuzaţi să admiteţi chiar şi cele mai evidente lucruri bune care s-au întâmplat în această guvernare”, a susţinut Dăncilă.

Ea a adăugat că, pentru opoziţie, creşterea veniturilor românilor este „o măsură populistă, care va aduce haosul în economie”, iar majorarea salariului minim „o măsură antisocială şi antieconomică”.

„Pentru dumneavoastră, creşterea economică de excepţie, pe care a avut-o România anul trecut, este rezultatul incapacităţii şi incompetenţei guvernării. (…) În viziunea dvs, scăderea datoriei guvernamentale este, de fapt, o creştere a datoriei. Orice ar fi făcut acest guvern, orice ar face, oricât de bine ar merge lucrurile, pentru dumneavoastră este imposibil să ieşiţi din această paradigmă a catastrofei, a dezastrului şi a circului”, a spus ea.

După ce discursul premierului a fost întrerupt de parlamentarii opoziţiei, care au afişat un banner şi au scandat „Demisia!”, Viorica Dăncilă a precizat: „Îi rog pe români să aibă răbdare pentru acest circ prezentat în Parlamentul României”.

Mii de oameni se află în fața Palatului Parlamentului, unde protestează împotriva guvernului Dăncilă. Protestatarii cer demisia premierului.

Porțile de intrare la Palatul Parlamentului au fost închise

Porţile de intrare la Palatul Parlamentului au fost închise, miercuri, în jurul orei 14,00, după ce mai multe persoane care protestau în Parcul Izvor au încercat să pătrundă în curtea Legislativului.

Mai multe maşini care au ieşit din curtea Palatului Parlamentului au fost huiduite şi fluierate de manifestanţi.

Numărul jandarmilor aflaţi la faţa locului a fost suplimentat, iar perimetrul a fost înconjurat de Jandarmerie cu garduri de protecţie.

Peste 4.500 de persoane protestează miercuri în faţa Palatului Parlamentului, în Parcul Izvor, în timp ce, în plenul Legislativului, se dezbate şi se votează moţiunea de cenzură intitulată „Demiterea Guvernului Dragnea – Dăncilă, o urgenţă naţională!”, iniţiată de Opoziţie.

Protestatarii cer demisia Guvernului Dăncilă. Ei scandează ”Demisia, demisia”, „Justiţie, nu corupţie!”, „Jos Guvernul”, „Pui de hoţi şi de mafioţi”, „Fără penali”, „Dragnea, nu uita, puşcăria e a ta”, ”Ieşiţi afară, trădători de ţară”, ”DNA să vină să vă ia”. Manifestanţii afişează pancarte cu lozinci precum: „Nu scăpaţi”, „Cerem demisia lui Dragnea cu guvernul lui”, „Demisia, dizolvarea, dispariţia”, „Fără penali în funcţii publice”, „PSD – ALDE, Cancerul României”.

Acest articol a fost actualizat la: 27 iunie 2018 18:42

Share
Scris de
Vlad Mirabela