Connect with us
Actul normativ vine în completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Politic

Klaus Iohannis: Risc major ca pandemia să se reaprindă 23 aprilie LIVE

Klaus Iohannis a susținut pe 23 aprilie la ora 14:00 o conferință de presă după o videoconferință cu toți liderii europeni. Măsurile luate de fiecare țări, relaxarea măsurilor impuse de alte țări, înclusiv România sunt pe agenda zilei. Sumarul declarațiilor este mai jos.

LIVE Declarații de presă Klaus Iohannis

Sumarul declarațiilor susținute de președinte

Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă imediat după conferința cu liderii europeni. Mai jos este rezumatul declarațiilor susținute de președinte.

Liderii europeni au discutat despre relansarea economiei în Europa, grav afectată de situația de la nivel mondial.

  • Țările care au fost afectate mai devreme se observă o reaparație a cazurilor
  • Dovezile medicale arată ca majoritatea lumii se poate contamina, chiar și în zonele în care parea că poate fi ținută sub control
  • Astăzi începând cu ora 16:00 voi participa la o nouă video conferiță cu liderii din consiliul european
  • Unul din cele mai importante obiective este asigurarea unei autonomii strategice ale UE și anume sistemul de sănătate
  • Trebuie să consolidam substanțial capacitatea acestui domeniu
  • Asigurarea unui program masiv de investiții, a industriilor esențiale, și a serviciilor puternic afectate
  • Este necesar o finanțare subtanțial la nivel de european a eforturilor de combatere a noii crize
  • Acest instrument trebuie să fie complementar din viitorul buget 2021-2027
  • Pe de altă parte voi suține ferm politica de agricultură
  • 750 de milioane de euro sunt fonduri pentru susținerea IMM
  • 350 pentru achiziția de echipamente medicale
  • 120 stimulente de risc pentru cadrele medicale

Klaus Iohannis: așa vom fi până anul viitor

Președintele României a declarat ieri într-o conferință de presă că din 15 mai măsurile vor fi relaxate, vom putea câștiga din nou libertatea de mișcare. Obligatoriu este însă purtarea măștii în toate spațiile închise.

Este de așteptat  ca anul școlar să înceapă pe 1 iunie, urmând să fie prezentată o schemă cum vor evolua elevii. Cei mai afectați sunt cei din anii terminali, care trebuie să susțină examene de bacalaureat sau testele naționale (examen de capacitate 2020).

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

1 Comment

1 Comment

  1. B.V.

    2020-04-23T18:21:24+03:00 at 18:21

    Stam acasa și cheltuielile cine le plătește ci chiriile? Sa stea și ei cu 900 de lei,!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top