Politic
Klaus Iohannis, despre OUG pe legile justiției: „Această ordonanță este îngrijorătoare”
Președintele Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European, a vorbit despre OUG pe legile justiției care a creat numeroase dezbateri de la adoptarea ei, care a avut loc luni.
Coaliţia PSD-ALDE şi Guvernul lor nu doresc să legifereze nici transparent, nici să se consulte cu partenerii, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, joi, la Bruxelles, susţinând că ordonanţa de urgenţă recent adoptată de Executiv în domeniul Justiţiei „este foarte îngrijorătoare”.
„Această ordonanţă este foarte îngrijorătoare. (…) Se vede că această coaliţie PSD-ALDE şi Guvernul lor nu doresc să legifereze nici transparent, nici să se consulte cu partenerii. Nu este calea bună, nu este calea care va duce la pace socială şi nici măcar nu va rezolva problemele din Justiţie”, a declarat Iohannis la sosirea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
Citește și: CSM a dat lista celor 48 de magistrați care sunt vizați de OUG pe legile justiției
Președintele Klaus Iohannis a declarat înaintea reuniunii Consiliului European că România își dorește să intre în zona euro.
„Acest lucru va fi consemnat. Fără îndoială, trebuie să facem diferența între rezultatele concrete pe care le avem acum și cele care se lasă așteptate. Deci nu suntem într-o perioadă în care intrarea în zona euro este iminentă, dar este un obiectiv foarte important al României și se va realiza. Nu se va realiza foarte curând, pentru că lucrurile se mișcă încet la noi”, a spus Klaus Iohannis, la Bruxelles.
Președintele Klaus Iohannis a lăsat joi să se înțeleagă că nu o va numi pe Adina Florea la șefia DNA, explicând că în fruntea Parchetului anticorupție este nevoie de o persoană independentă și hotărâtă să își asume lupta anticorupție.
„Nu e admisibil să facem pași înapoi în lupta anticorupție”
„România nu poate să facă pași înapoi în lupta anticorupție, nu voi accepta niciodată așa ceva. Pentru asta DNA are nevoie de o persoană independentă, o persoană hotărâtă care să își asume această luptă dificilă, grea, dar o luptă dreaptă.
Citește și: Primele reacții ale lui Liviu Dragnea, după adoptarea OUG pe legile justiției
Nu e admisibil să facem pași înapoi în lupta anticorupție. Apar probleme grave în felul cum se aplică procedurile: avem aviz negativ de la CSM, care trebuie să ne dea de gândit.
Am solicitat departamentului de resort să verifice legalitatea acestei propuneri. Nu voi accepta nimic ce ar reprezenta un pas înapoi în lupta anticorupție. Voi studia documentele înaintate pentru nominalizare după care o să vorbim acasă mai multe”, a declarat Klaus Iohannis la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European.
Terzi Petre
18 octombrie 2018 at 11:22
In ultimii ani in repetate randuri am recomandat liderilor UE, , sa reciteasca, cartea publicata, dupa al doilea razboi mondial, de Genevieve Tabouis: ”20 ANS SUSPENSE DIPLOMATI-QUE” (tradusa si in romana) care permite sa se inteleaga ce urmeaza cand te retragi lipsit de fermitate in fata unui conducator-despot, lipsit de scrupule, si irational. In special daca, comportarea lui are la baza o suferinta sau alte tulburari comportamentale dobandite. Romania este acum prinsa la mijloc, si va trebui sa joace “cartea castigatoare”, asa cum a facut-o Regele Carol I, in anul 1977, precum si Regele Ferdinant I si Regina Maria, la sfarsitul primului razboi mondial !