Connect with us
Klaus Iohannis, după întâlnirea cu membrii delegației Comisiei de la Veneția: „A fost o discuție bună”

Politic

Klaus Iohannis, după întâlnirea cu membrii delegației Comisiei de la Veneția: „A fost o discuție bună”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi, după întâlnirea cu membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia, că a fost o discuţie bună, dar care nu a vizat textul legilor referitoare la Justiţie, ci principii, urmând să fie emisă o opinie a experţilor.

„O discuţie foarte bună, am discutat despre aceste legi care sunt preocupările noastre, aşteptăm cu interes să avem o opinie preliminară în relativ scurt timp şi în final să avem o opinie consolidată, care cred că va fi luată în considerare de Parlament pentru a armoniza această legislaţie cu legislaţia europeană în materie”, a explicat Iohannis.

El a precizat că nici el, nici membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia nu au dorit să discute despre textul legii.

„Am discutat mai degrabă despre principii şi le-am explicat cum am ajuns la concluzia că este nevoie de această sesizare: o dată – procedura neuzuală de comisie specială a Camerei împreună cu Senatul, pe urmă lipsa totală de transparenţă în dezbaterea acestei comisii, dar şi faptul că anumite prevederi din lege pot duce la blocaje în justiţie. Le-am explicat destul de detaliat preocupările mele şi le-am răspuns la câteva întrebări legate de procedură, de parcursul legii şi mi-au spus cum ar putea să arate parcursul acestor analize”, a spus Iohannis.

Citește și: Dorina Rusu de la CNA s-a autosesizat după ce Liviu Dragnea i-a amenințat pe procurori și pe Iohannis

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia a efectuat, luni şi marţi, o vizită în România pentru a avea un schimb de opinii cu reprezentanţii mai multor instituţii despre cele trei proiecte de modificare a legii referitoare la organizarea judiciară, a legii privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Te-ar putea interesa și: Președintele Klaus Iohannis, reacție tranșantă după decizia CCR. Ce are de gând cu Laura Codruța Kovesi

Președintele Klaus Iohannis primit marţi, la Palatul Cotroceni, delegaţia Comisiei de la Veneţia aflată în vizită la Bucureşti. La finalul discuțiilor, el a vorbit cu jurnaliștii despre decizia CCR în cazul revocării Laurei Codruța Kovesi.

Președintele a declarat că a citit motivarea deciziei CCR, dar că va veni o hotarare după ce o va înțelege foarte bine.

Șeful statului a acuzat PSD că încearcă să taie din atribuțiile președintelui. El a cerut o dezbatere clară privind Justiția și rolul instituțiilor statului, pornind de la decizia Curții Constituționale.

„Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară o confuzie. Eu am spus de prima dată că o voi citi până o înțeleg foarte bine. Mai avem un pic de citit. Citește continuarea AICI.

Foto: Hepta.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top