Politic

Klaus Iohannis, în vizită oficială la Varșovia. Ce a discutat cu omologul său

Preşedintele Klaus Iohannis se află în vizită oficială la Varșovia. Acolo, Iohannis a discutat cu omologul său polonez, Andrzej Duda. Cei doi au vorbit despre summitul Iniţiativei celor Trei Mări care va fi organizat în septembrie la Bucureşti.

„Ambiţia mea şi a echipei mele este să avem un summit care duce spre rezultate palpabile, concrete. Vrem să intrăm pe discuţii aplicate, pe proiecte regionale, proiecte aşteptate de toţi participanţii la acest summit”, a afirmat Klaus Iohannis, în conferinţa comună cu Andrzej Duda.

El a indicat că se doreşte ca acest format că fie şi unul de tip economic. Iohannis își dorește ca inestitorii să se implice într-un forum economic.

„Dorim să implicăm efectiv investitorii într-un format de tip forum economic. Aceste lucruri cu siguranţă vor genera o nouă dinamică, iar în viziunea noastră este important să nu rămână un format simplu, regional.

Klaus Iohannis, vizită oficială la Varșovia

Vrem să discutăm proiecte foarte concrete de infrastructură, proiecte de energetică, proiecte de afaceri. De aceea am organizat şi organizăm un forum economic al summitului şi împreună, sigur, noi doi cu ceilalţi, credem că vom reuşi să avansăm înspre proiecte concrete care vor aduce plusvaloare întregii regiuni”, a spus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că din acest motiv se contează în continuare pe partea americană.

„Suntem siguri că vom avea o reprezentare din partea SUA pe măsură. Contăm pe sprijin european şi vom vea o participare europeană foarte bună”, a arătat Iohannis.

La rândul său, preşedintele polonez a arătat că, în ceea ce priveşte Iniţiativa celor Trei Mări, se urmăreşte dezvoltarea infrastructurii.

„Consider că sarcina mea principală, şi sunt convins că şi domnul preşedinte consideră la fel, este de a construi nu numai relaţii cât mai bune cu ţările vecine, cu ţările cu care colaborăm, ci de a crea un efect sinergetic.

E vorba de dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea economică, pentru a asigura un standard de viaţă cât mai înalt, până la urmă, societăţii noastre. Toate aceste demersuri până la urmă au drept finalitate acest lucru”, a spus Andrzej Duda.

Citește și Klaus Iohannis, precizări despre revocarea șefei DNA: „Aștept motivarea Curții Constituționale, nu mi-e teamă de suspendare”

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More